Au daramat galacticii! HCM 37-33 Montpellier! Cel mai bun handbalist din lume: "Public de Liga Campionilor!"

Autor: Sport.ro
Vineri 09 Octombrie 2009, 08:44
â–ºAsculta un comentariu senzational al lui Marius Hutu si Severin Calinescu. â–ºPoti revedea meciul AZI, de la ora 16.00, la Sport.ro!

HCM scrie istorie! Campioana Romaniei s-a impus la 4 goluri diferenta in meciul contra dream-team-ului de la Montpellier, candidata obisnuita la fazele finale ale Ligii Campionilor.

Chiar daca pornea clar inferioara adversarilor din Franta, HCM si-a jucat sansa si a reusit sa invinga Real Madrid-ul din handbalul masculin. Este cea mai mare victorie a handbalului romanesc de club de la victoria contra Barcelonei din 2004, obtinuta tot de HCM.

Marcatorii campioanei Romaniei au fost Schuch - 9 goluri, Csepreghi - 7, Buricea - 6, Nicolae - 5, Sabou, Toma - cate 4, Dimache, Sadoveac - cate 1.

Cel mai bun handbalist din lume, Nikola Karabatic, a declarat, joi, dupa infrangerea suferita de Montpellier HB in fata lui HCM Constanta, scor 33-37, ca formatia franceza a dominat clar prima repriza, dar publicul a ajutat campioanei Romaniei sa revina in joc, scrie NewsIn.

"Noi am facut legea in prima repriza, dar Constanta si-a revenit dupa pauza. Atunci au schimbat apararea, au devenit mai agresivi si au echilibrat jocul. Constanta a avut de partea ei un public de Liga Campionilor", a spus Karabatic.

Antrenorul lui Montpellier, Patrice Canayer, e de parere ca HCM Constanta are forta sa se califice in faza urmatoare a Ligii Campionilor: "Felicit Constanta pentru rezultat. In prima repriza am jucat foarte bine, am controlat jocul, dar in repriza a doua am fost mai slabi, iar echipa adversa a reusit sa intoarca rezultatul. Constanta este un adversar dificil si cred ca are forta de a invinge si alte echipe din grupa si a se califica".

Antrenorul secund al lui HCM, Eden Hairi, considera ca victoria in fata lui Montpellier este al doilea rezultat ca valoare din istoria clubului, dupa succesul din 2004 in fata lui FC Barcelona: "Este un rezultat mare pentru HCM, al doilea ca valoare dupa cel reusit impotriva Barcelonei. Ne-a fost teama de acest meci pentru ca adversarii nostri obisuiau sa castige de la 10 goluri in sus, dar cred ca am prins o forma cu adevarat extraordinara. Diferenta au facut-o si portarii nostri, in special Mihai Popescu".

In primul meci, HCM Constanta a fost invinsa, acasa, cu scorul de 26-23, de spaniolii de la Pevafersa Valladolid.

Urmatorul meci al formatiei constantene va avea loc la 17 octombrie, cu ungurii de la Pick Szeged.

Din grupa A fac parte formatiile HCM Constanta, Montpellier (Franta), Pick Szeged (Ungaria), Pevafersa Valladolid (Spania), Chekhovskie Medvedi (Rusia) si PAOK Salonic (Grecia).

â–ºMeciul istoric dintre HCM si Montpellier este in reluare AZI, de la ora 16.00, la Sport.ro!

Impactul devastator al pandemiei asupra economiei. Aproape jumătate de miliard de joburi au dispărut
BRAT