„Vin rușii!” a titrat publicația Sport.ru, care a subliniat impactul celor doi jucători ruși în meciul central al etapei a 25-a din Ligue 1, notând că „fotbalul rusesc trăiește”. Matvey Safonov a fost titularizat în poarta parizienilor pentru a noua oară consecutiv, profitând de statutul său de titular incontestabil în ultimele luni, în timp ce Aleksandr Golovin a început meciul pe banca de rezerve a oaspeților.
Mijlocașul lui Monaco a fost introdus pe teren în minutul 54 și a avut nevoie de doar 24 de secunde pentru a marca în poarta conaționalului său. Reușita sa a consolidat avantajul echipei din Principat, care a administrat parizienilor primul eșec pe teren propriu din acest sezon intern, scor 1-3.
Aprecierile presei internaționale
Rușii au evidențiat faptul că deși a încasat trei goluri, prestația lui Safonov nu a fost criticată dur în Franța, preluând analiza jurnaliștilor de la L'Equipe.
„Ar fi putut rusul, intrat titular pentru a noua oară la rând, să joace mai sigur la cele trei goluri încasate? Este greu să-i atribui vreo responsabilitate lui Safonov. Poate doar la primul gol al lui Monaco, dar chiar și atunci ar fi discutabil. Matvey a respins superb șutul de la distanță al lui Golovin și a reușit o paradă excepțională la execuția lui Kamara”, a scris L'Equipe.
În final, jurnaliștii ruși au ținut să remarce faptul că Safonov a încercat să își mențină echipa în joc prin intervențiile sale, în timp ce Golovin a dirijat atacurile monegascilor atât cât s-a aflat pe gazon.
Ligue 1 se vede în România exclusiv pe VOYO!