Leclerc a intrat din nou în parapet, astfel că nu a mai reușit să concureze pentru pole-position. Acesta a făcut praf monopostul Ferrari în Q3, iar la final și-a găsit cu greu cuvintele.

Leclerc, la pământ după ce a făcut din nou praf monopostul Ferrari

Accidentul produs în calificările de la Barcelona vine la scurt timp după dezastrul din Monaco. În cursa precedentă, Charles Leclerc a irosit o clasare pe podium după ce a intrat în parapet, pe durata Safety Car-ului.

"Mă simt foarte rușinat după ultimele trei weekenduri, care au fost deosebit de dificile pentru mine în ceea ce privește găsirea ritmului, din cauza problemelor pe care le-am avut astăzi și în acest weekend. Totul se simțea foarte, foarte bine, iar în astfel de zile trebuie să livrez rezultate, iar eu nu am făcut-o, așa că, în general, mă simt foarte rușinat.

Am încercat să eliberez frânele mai devreme, încercând să păstrez mai multă viteză, deoarece știam că aceasta era principala slăbiciune, dacă nu chiar singura, pentru că eram foarte rapizi în toate virajele.

Am încercat să intru cu mai multă viteză, a funcționat, dar apoi am accelerat pe partea murdară a pistei și am pierdut spatele mașinii, însă nu prea am cu ce să mă scuz", a spus Charles Leclerc, citat de PlanetF1.

George Russell va pleca din pole-position

Pilotul britanic George Russell (Mercedes) va pleca de pe prima poziţie a grilei de start în Marele Premiu al Cataloniei, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a dominat calificările desfăşurate sâmbătă pe circuitul de la Montmelo.

Podiumul din calificări a fost completat de Lewis Hamilton (Ferrari) și Andrea Kimi Antonelli (Mercedes). 

Antonelli îl va avea alături în linia a doua a grilei de start pe campionul mondial en-titre, britanicul Lando Norris (McLaren).