La FCSB, autoritatea antrenorului a fost călcată în picioare, în ultimii ani. Practic, bucureștenii au avut niște executanți pe bancă. Acum, Rădoi (45 de ani) reprezintă excepția de la regulă, însă și el s-a lămurit că nu e de stat la FCSB. Încă o dată!
În contextul în care prinde contur plecarea lui Mirel, se pune problema găsirii unui înlocuitor. Unul care să fie conștient că, în momentul în care semnează, devine „marioneta“ lui Gigi Becali. Vestea bună pentru FCSB e că sunt o grămadă de astfel de tehnicieni în fotbalul nostru! Printre ei s-a numărat și Bogdan Andone (51 de ani).
În 2019, fostul fotbalist a avut o perioadă de 7 meciuri, ca „principal“, pe banca roș-albaștrilor: 4 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri. Abia după ce a plecat de la FCSB, Bogdan Andone a „crescut“, ca antrenor. Dovadă și faptul că, în acest sezon, a dus FC Argeș în play-off. Unde n-a ajuns FCSB!
Mihai Stoica, impresionat de Bogdan Andone: „Ce face FC Argeș e arta lui!“
Prezent în studioul Prima Sport, Mihai Stoica a remarcat rezultatele foarte bune ale tehnicianului de 51 de ani, la formația piteșteană.
„Eu îl văd pe Bogdan Andone antrenorul sezonului. Cu o echipă nou-promovată, cu jucători refuzaţi de alte echipe... dar refuzaţi şi re-refuzaţi. Bettaieb, la Iaşi, a fost aşa şi aşa. La U Cluj a fost mai mult aşa. 0 goluri în 15 meciuri. Moldoveanu, toată lumea a renunţat la el. Matos a retrogradat cu Buzăul. Asta este arta lui Bogdan And one. În afară de ăştia tineri, nu are niciun jucător care să fi fost disputat de alte echipe şi să fi ales cu sufletul. Ăsta e secretul lor. Dă-le mingea adversarilor, ca să nu laşi spaţii şi poate îi prinzi“, a spus președintele Consiliului de Administrație al FCSB-ului.