Fostul mijlocaș al Sportului Studențesc, FC Botoșani, Sepsi și Petrolul joacă acum la Agricola Borcea, în Liga 3, unde poartă banderola de căpitan.
Cariera lui Ghinga e presărată cu episoade memorabile și cu multă muncă. Băcăuanul a strâns 88 de meciuri în Liga 1, cele mai multe pentru Sportul Studențesc, unde a bifat 63 de partide și 8 goluri.
A promovat în prima ligă cu Petrolul și Sepsi, iar la Botoșani a rămas în amintirea fanilor pentru determinarea sa.
A trecut și prin clipe grele: în 2018, la un meci pentru Petrolul cu Mioveni, a suferit o ruptură testiculară după un duel pe teren.
A continuat să joace până la final, apoi a fost operat de urgență. După doar trei săptămâni, a revenit pe gazon, cu protecție specială.
Interviu cu Sebastian Ghinga, mijlocașul ce rupea plasele la Sportul Studențesc
Astăzi, Ghinga trăiește fotbalul din două ipostaze. Pe de-o parte, joacă pentru Borcea, echipă cu care a prins play-off-ul Cupei României și visează să repete performanța de anul trecut, când au ajuns în grupe.
Pe de altă parte, formează viitoarea generație la Academia CS Inter Galaxy din București, unde antrenează grupa U17. A obținut licența C de la Școala FRF și plănuiește să treacă la nivelul următor.
Ce mai face Sebastian Ghinga astăzi?
Astăzi mă simt foarte bine. Încă sunt activ, joc în Liga 3 la FC Agricola Borcea. Ne bucurăm de calificarea în play-off-ul Cupei României.
Ca activitate de antrenor, lucrez în cadrul unei școli de fotbal, mai exact la Inter Galaxy, unde antrenez grupa de 2009. Încerc să-i formez cât mai bine, iar asta e tot ce fac pe plan profesional momentan.
Ați avut astăzi un antrenament individual. Cum a mers?
Într-adevăr, lucrez individual cu câțiva copii. Sunt copii buni, care vin cu plăcere și cu drag. Mă bucur că pot să-i ajut cu tot ce știu.
Are fotbalul românesc un viitor?
E greu, dar are. Atâta timp cât copiii vin cu drag și cu plăcere, fotbalul românesc poate avea un viitor.
Care e cea mai mare diferență dintre generația dumneavoastră și generația actuală?
Cred că, în primul rând, e vorba de mentalitate. Noi făceam totul cu pasiune, din dragoste. Copiii de astăzi sunt mai greu de scos din casă. Gadgeturile îi țin ocupați, în timp ce noi aveam alte activități, complet diferite față de cele de acum.
Cum merg lucrurile la Borcea?
Din ce în ce mai bine. Anul acesta avem un grup nou. Am format o echipă cu un antrenor care a mai fost la noi și a revenit, Marius, împreună cu un preparator fizic profesionist, Cristi. Lucrurile merg tot mai bine. Încercăm să consolidăm un lot. Au venit mulți băieți cu experiență, dar și tineri care vor să exceleze.
Cine a fost cel mai greu adversar de la FCSB?
De la FCSB? Ca atacant, Popică (n.r. Daniel Popa). Ei, ca echipă, erau și sunt o forță. Era clar că nu putem concura cu ei. Deși scorul părea cât de cât echilibrat, 2-1 a fost un rezultat pe care noi l-am considerat destul de favorabil.
Ce obiective de viitor ai?
Mi-ar plăcea mult să repetăm performanța de anul trecut, când am ajuns în grupe cu Borcea. Adversarul din acest an, FC Argeș, e o echipă de tradiție, puternică, cu un antrenor foarte bun, nea Andone, și un președinte pe măsură, deci nu prea e loc de comentarii.
Am obținut licența C de antrenor, aș fi vrut să mă înscriu pentru licența B, dar nu am putut, deoarece trebuie să treacă 6 luni de la obținerea licenței C.
Care a fost cea mai mare provocare ca tehnician?
Ca tehnician, e greu să spun că sunt deplin tehnician, pentru că sunt la început. Am pornit cu pași mărunți, de la copii. Pentru mine, provocarea a fost să-i motivez, să le readuc plăcerea de a veni la fotbal. Când am preluat echipa, copiii erau oarecum săturați, nu mai aveau acea pasiune pentru fotbal. Cred că am reușit să le readuc această plăcere.
