S-a aflat motivul pentru care Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos! Suma la care a renunțat fostul antrenor de la FCSB

S-a aflat motivul pentru care Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos! Suma la care a renunțat fostul antrenor de la FCSB Fotbal intern

Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos.

După o perioadă încununată cu patru trofee la FCSB, Mihai Pintilii și Elias Charalambous au surprins pe toată lumea în martie, când au decis să demisioneze de pe banca tehnică.

S-a aflat motivul pentru care Mihai Pintilii a plecat de la Levadiakos

Relația dintre cei doi este una excelentă, astfel că Pintilii a decis să îi fie în continuare „secund” lui Charalambous. Zis și făcut, iar în vară ambii au semnat cu Levadiakos, formație care evoluează în primul eșalon din Grecia.

Spre mirarea tuturor, Mihai Pintilii a plecat prematur de la echipă. Toată lumea s-a întrebat care a fost, de fapt, motivul, în condițiile în care Levadiakos putea fi o rampă de lansare în fotbalul important de pe continent.

Potrivit TRUmedia, fostul antrenor de la FCSB a luat această decizie din rațiuni familiale. Mai exact, cei doi copii ai lui Mihai Pintilii au început școala, astfel că soția sa a dorit revenirea în România.

  • Pintilii olaru

La ce salariu a renunțat Mihai Pintilii

Sursa amintită mai sus a expus că Mihai Pintilii avea o remunerație lunară de 7.000 de euro la Levadiakos. Salariul nu era unul extrem de mare, astfel că antrenorul a hotărât, alături de soție, că poate primi o sumă similară și la un club din SuperLiga.

„Are doi copii care în acest an școlar susțin examene importante, iar soția și-a dorit foarte mult să se întoarcă în România. În plus, nici salariul pe care îl încasa la Levadiakos nu era unul extraordinar de mare. A renunțat la aproximativ 7.000 de euro, iar șansele sunt foarte mari să poată câștiga o sumă similară și în campionatul din România”, a notat TRUmedia.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!