Denis Ciobotariu va fi indisponibil în următoarele săptămâni din cauza unei accidentări suferite la genunchi, a informat clubul Rapid pe rețelele de socializare.
"Denis Ciobotariu a suferit o accidentare la genunchiul piciorului stâng. După o serie de investigaţii medicale s-a constatat că fundaşul nostru va fi indisponibil în următoarele săptămâni. Recuperare rapidă, Ciobi!", au menționat giuleștenii, potrivit Agerpres.
Ieri, în ultima zi a perioadei de transferuri, Rapid l-a împrumutat de la CFR Cluj pe fundaşul brazilian Leo Bolgado (27 de ani), după cum sport.ro a scris aici.
Ciobotariu (27 de ani) este al doilea jucător al Rapidului care se accidentează în ultimele zile după fundaşul stânga Andrei Borza. Acesta a fost înlocuit în lotul echipei naţionale a României în urma unui traumatism osos la nivelul piciorului drept.