Anunțul dispariției fostului mijlocaș a fost făcut de Primăria Comunei Apold, unde Mureșan era primar în al doilea ”mandat”. După ce și-a încheiat cariera în fotbal, fostul internațional s-a orientat către politică și s-a bucurat de încrederea totală a oamenilor din localitatea în care a copilărit.
Potrivit informațiilor emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, fostul mijlocaș s-a înecat într-un lac situat între localitățile Șaeș și Apold. Echipajele de intervenții i-au efectuat manevrele de resuscitare, dar Mureșan nu a mai putut fi salvat.
Meciul cu Brazilia, de referință pentru Gabi Mureșan
Mureșan lasă în urmă o carieră impresionantă, cu trei titluri, trei Cupe ale Româneiei, meciuri în Champions League și Europa League, dar și nouă selecții la echipa națională a României.
Sub ”tricolor” a avut parte de un meci special, disputat de România în 2011 în Brazilia. Acel amical a fost ultimul pentru marele Ronaldo Nazario în tricoul fostei campioane mondiale.
”Îmi amintesc de Neymar, un jucător foarte tehnic. Ronaldo, când a intrat, a avut niște ocazii mari de a marca. Sincer, eu îmi doream să marcheze. Până la urmă am jucat pentru el, pentru retragerea lui am fost acolo.
Îmi aduc aminte că am dat o bară, de la vreo 30 și ceva de metri. Veneau colegii din Brazilia și glumeau, îmi spuneau 'Muri, și acum se mișcă bara'”, spunea Gabi Mureșan, în 2022, într-un interviu acordat pentru Sport.ro.
Brazilia - România 1-0 (2011) | Echipele de start:
- Brazilia: Victor - Maicon, Lucio, David Luiz, Santos - Elias, Sandro - Jadson - Neymar, Fred, Robinho
- România: Tătărușanu - Râpă, Papp, Gardoș, Latovlevici - Mureșan, Bourceanu - Torje, Marica, Surdu, Sânmărtean
Emil Săndoi: ”Un profesionist, un lider”
Emil Săndoi a fost pe banca României în acea partidă și își amintește fiecare detaliu legat de fostul campion al României cu CFR Cluj.
„A demonstrat tuturor că era un jucător profesionist din toate punctele de vedere. S-a văzut și în evoluțiile pe care le-a avut la CFR Cluj, era un lider, și de echipă și de vestiar. Un băiat cerebral, puteai să discuți absolut orice cu el, era dispus la sacrificiu de fiecare dată. Mie mi-a lăsat o impresie foarte bună și ca fotbalist, și ca om, în primul rând.
Era foarte puternic, știa să se folosească de corp în dueluri, știa să-și pună în valoare calitățile pe care le avea. Un jucător foarte disciplinat. Dumnezeu să-l odihnească, e o pierdere, când auzi de astfel de evenimente rămâi cu un gust amar”, a spus Săndoi, pentru Sport.ro.
- CITEȘTE ȘI: INTERVIU Gabi Mureșan, din Champions League în birourile primăriei. ”Gustul amar” de pe Old Trafford și retragerea lui Ronaldo: ”Muri, și acum se mișcă bara”
- CITEȘTE ȘI: Eugen Trică și-a găsit cu greu cuvintele după decesul lui Gabi Mureșan: ”Tremur tot, nu-mi revin”
- CITEȘTE ȘI: Ionuț Rada, în lacrimi după decesul lui Gabi Mureșan: "Nu îmi vine să cred! Este nedrept"
Gabi Mureșan a câștigat trei titluri, trei Cupe ale României și două Supercupe cu CFR Cluj. În palmaresul său se mai adaugă încă o Supercupă a României, cucerită cu ASA Târgu Mureș.
- Gaz Metan, Gloria Bistrița și ASA Târgu Mureș sunt cluburile pentru care a mai jucat Gabi Mureșan.
- Singura experiență a lui Mureșan în străinătate a fost în Rusia, la Tom Tomsk.