Anunțul dispariției fostului mijlocaș a fost făcut de Primăria Comunei Apold, unde Mureșan era primar în al doilea ”mandat”. După ce și-a încheiat cariera în fotbal, fostul internațional s-a orientat către politică și s-a bucurat de încrederea totală a oamenilor din localitatea în care a copilărit.
Potrivit informațiilor emise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, fostul mijlocaș s-a înecat într-un lac situat între localitățile Șaeș și Apold. Echipajele de intervenții i-au efectuat manevrele de resuscitare, dar Mureșan nu a mai putut fi salvat.
Adrian Anca, în stare de șoc: ”Nu-mi vine să cred! Sunt zdruncinat”
Adrian Anca (50 de ani), fost coleg și apropiat al lui Gabi Mureșan, a fost devastat la aflarea veștii că fostul internațional nu mai este printre noi și a vorbit la superlativ despre disciplina pe care o avea acesta în cariera de sportiv.
„Ce pot să spun? Nu-mi vine să cred, toți colegii mei se duc. Martin Tudor, acum două săptămâni Radu Mărginean, acum Gabi Mureșan. Nu pot să cred, colegii mei... e prea mult deja, e prea mult! Un sportiv adevărat, un om care și-a văzut de treaba lui, de antrenamente, n-avea un gram de grăsime pe el.
Sunt zdruncinat, supărat. Sunt în șoc de dimineață, de la 6. Am auzit știrea și, într-adevăr, s-a confirmat că așa e”, a spus Adrian Anca, în exclusivitate pentru Sport.ro.
- CITEȘTE ȘI: INTERVIU Gabi Mureșan, din Champions League în birourile primăriei. ”Gustul amar” de pe Old Trafford și retragerea lui Ronaldo: ”Muri, și acum se mișcă bara”
- CITEȘTE ȘI: Eugen Trică și-a găsit cu greu cuvintele după decesul lui Gabi Mureșan: ”Tremur tot, nu-mi revin”
- CITEȘTE ȘI: Ionuț Rada, în lacrimi după decesul lui Gabi Mureșan: "Nu îmi vine să cred! Este nedrept"
Gabi Mureșan a câștigat trei titluri, trei Cupe ale României și două Supercupe cu CFR Cluj. În palmaresul său se mai adaugă încă o Supercupă a României, cucerită cu ASA Târgu Mureș.
- Gaz Metan, Gloria Bistrița și ASA Târgu Mureș sunt cluburile pentru care a mai jucat Gabi Mureșan.
- Singura experiență a lui Mureșan în străinătate a fost în Rusia, la Tom Tomsk.
CFR Cluj, mesaj emoționant după decesul lui Gabi Mureșan
La scurt timp după decesul fostului mijlocaș, CFR Cluj a reacționat pe rețelele de socializare. În Gruia, Gabi Mureșan a obținut cele mai importante performanțe din cariera sa de fotbalist.
Pe lângă trofee, în tricoul ardelenilor, Mureșan a evoluat în meciuri importante din UEFA Champions League și Europa League.
”Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru pierderea tragică a fostului nostru mare jucător, Gabi Mureșan, care a plecat dintre noi mult prea devreme, la doar 44 de ani.
Gabi Mureșan a îmbrăcat tricoul alb-vișiniu timp de șase sezoane, contribuind la una dintre cele mai frumoase perioade din istoria clubului, reușind să câștige 3 titluri de Campion, 3 Cupe și 2 Supercupe ale României alături de echipa noastră. Pe lângă aceste performanțe, a luptat pentru victorii care vor rămâne mereu în sufletul familiei CFRiste, împotriva unor adversari precum Manchester United, AS Roma și Braga. După încheierea carierei de fotbalist, acesta a devenit primarul comunei Apold, funcție pe care o ocupa din 2020, fiind un om foarte apreciat în comunitate.
Ne vei lipsi, Gabi! Ne lipsești deja și încă nu conștientizăm că nu mai ești printre noi! Iți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru clubul nostru și pentru fiecare CFRist în parte!
Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și iubit! ”, a transmis clubul din Gruia.