Jucătorul care l-a înfuriat pe Bergodi după două „călcâie” ratate, luat peste picior de un coleg: „El e și mai tehnic!”

alexandru albu Cristiano Bergodi Răzvan Onea Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 13:59
Data actualizarii: Miercuri 11 Octombrie 2023, 14:06

După ce l-a scos din sărite pe Cristiano Bergodi cu două „călcâiuri” ratate în timpul meciului cu Poli Iași, Alexandru Albu a intrat și în gura unui coleg de echipă.

Răzvan Onea (25 de ani) a glumit pe seama lui Albu (30 de ani), susținând că acesta este un fotbalist foarte tehnic, de aia și încearcă astfel de pase.

„Noi l-am văzut pe Mister de pe bancă, că e foarte, foarte aprins. Credeam că intră în teren la Alex, dar a scăpat basma curată. Bine, el e tehnic și mai încearcă gesturi din astea (n.r. - ironic)”, a spus Răzvan Onea, potrivit Prosport.

Bergodi, criză de nervi în timpul meciuli cu Poli Iași

„El a ales să dea cu călcâiul, acolo m-am supărat mult pe Alex, i-am spus după să nu mai facă astfel de lucruri. El mi-a spus că a vrut să facă şi puţin spectacol. Ok, dar nu acolo, nu la 3-2, e destul spectacol, că se marcaseră goluri.

Am vrut să-l omor când l-am văzut că dă cu călcâiul la mijlocul terenului! Mă ţinea banca. Sunt momente când se pierde uşor o minge şi după echipa adversă îţi dă gol.

El a vrut să facă puţin spectacol. Când mi-a spus asta, am râs şi eu”, a spus Cristiano Bergodi, potrivit Fanatik.

Giuleștenii au scăpat basma curată după gafele lui Albu, Rapid impunându-se cu scorul de 3-2 (2-2), pe teren propriu, în fața lui Poli Iași, în etapa cu numărul 12 din Superliga.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!