Doi dintre cei mai mari fotbaliști din istoria României au demonstrat încă o dată că legătura lor depășește gazonul sau birourile de la Ovidiu. Îmbrăcați elegant, dar relaxați, cei doi lideri ai „Generației de Aur” s-au fotografiat ciocnind un pahar de vin, într-un cadru festiv.
„Familia, cea mai frumoasă „echipă” de Crăciun. Sărbători fericite tuturor!”, a scris Gică Popescu pe contul său de Instagram.
Legătura indestructibilă dintre „Baci” și „Rege”
Relația dintre cei doi nu se rezumă doar la gradul de rudenie sau la parteneriatul de la Farul, ci este cimentată de decenii de performanță la cel mai înalt nivel. De la marile meciuri ale echipei naționale, până la perioada petrecută împreună la giganții Europei, precum Galatasaray sau Barcelona, Popescu și Hagi au format mereu un tandem redutabil.
Astăzi, Gheorghe Popescu continuă să facă echipă cu Hagi, însă din postura de conducător, ocupând funcția de președinte al clubului de la malul mării.