Jugurtha Hamroun, fost mijlocaș ofensiv la FCSB, este deținător al licenței C și face în prezent cursurile pentru următorul pas (licența B).

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Sport.ro, algerianul a dezvăluit că își urmează cursurile de antrenor în Qatar, țară unde l-a purtat finele carierei.

Fostul fotbalist de a FCSB face cursurile de antrenor și vrea să antreneze în România

Întrebat dacă ar vrea să antreneze în România, winger-ul s-a arătat interesat de această variantă.

Planul lui Hamroun este să înceapă ca antrenor secundar la o echipă modestă, sau la vreo academie de fotbal, iar, încet dar sigur, să facă pasul spre statutul de „principal”

„Da, urmez cursurile de licență în Qatar. În februarie anul trecut am luat licența C și acum fac licența B. Pas cu pas. Văd unde ajung.

Să antrenez în România, de ce nu? În ultimii ani, când jucam, eram un lider pe teren. Cu vârsta și experiența începi să vorbești mai mult, să dai sfaturi. Așa că da, mă văd bine ca antrenor. Mai întâi secund, apoi principal”, a spus Jugurtha Hamroun în exclusivitate pentru Sport.ro.

Hamroun a fost adus la FCSB pe gratis în anul 2015, după ce Oțelul Galați, echipă de care aparținea, a intrat în faliment.

Fosta aripă stângă se poate lăuda cu 44 meciuri în tricoul campioanei, 11 goluri marcate, șapte pase decisive livrate, toate încoronate cu un trofeu (Cupa Ligii).