După Eric de Oliveira, un alt jucător brazilian care a făcut senzație în România a vorbit despre Pele: „A creat un univers unic și irepetabil”

Pele Adailton FC Vaslui Fotbal intern
Vali Andronescu
Data publicarii: Miercuri 04 Ianuarie 2023, 09:40
Data actualizarii: Miercuri 04 Ianuarie 2023, 09:37

Legendarul fotbalist brazilian a încetat în viață pe 29 decembrie, după o lună de spitalizare și un an de când a fost diagnosticat cu cancer la colon, la 82 de ani.

Decesul lui Pele a frânt inimile a milioane de brazilieni și a multor fani ai fotbalului. Legendarul fotbalist s-a stins din viață la Spitalul „Albert Einstein” din Sao Paulo, după o lună în care medicii au încercat să-l salveze.

După Eric de Oliveira, un alt jucător brazilian care a făcut senzație în România a vorbit despre Pele: „A creat un univers unic și irepetabil”

Adailton, omul care și-a trecut în cont 72 de apariții pentru FC Vaslui, 19 goluri și 20 de assisturi, a vorbit despre moartea lui Pele, evidențiind că legendarul fotbalist a fost cel care a pus Brazilia pe harta mondială. 

„Cu o mare tristețe! Pele a făcut cunoscută Brazilia pe toată planeta. El a întruchipat spiritul adevărat al acestei țări. Pele înseamnă frumusețea pură a fotbalului și nimeni probabil n-a adunat atâta simpatie și admirație în jurul lui. S-au înclinat în fața lui președinți și mari artiști, oameni simpli și staruri internaționale din diferite domenii. Oriunde mergi în această lume, când spui Brazilia, spui Pele. Ne va fi dor de el, pentru că a fost mult mai mult decât un jucător sau o legendă. A creat un univers unic și irepetabil, dincolo de granițele fotbalului”, a spus Adailton, potrivit Playsport.

Adailton a mai evoluat de-a lungul carierei sale și pe la Paris Saint-Germain, Parma, Genoa, Bologna și Hellas Verona, Guarani și Juventude, acolo unde și-a încetat cariera fotbalistică.

Cariera fabuloasă a singurului fotbalist cu trei Cupe Mondiale

Pele și-a început cariera la echipa de juniori a lui Santos și acolo a crescut, scriind istoria fotbalului în tricoul grupării braziliene din 1956 până în 1975, când s-a transferat la NY Cosmos, de unde s-a și retras, doi ani mai târziu. 

În ciuda faptului că nu a jucat niciodată în Europa, Pele este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Cel mai prolific marcator al naționalei Braziliei și al lui Santos a impresionat prin „grația” pe care o arăta pe teren și mișcările fascinante.

Pele a dus naționala Braziliei pe cele mai înalte culmi, fiind și singurul fotbalist din lume care a reușit să câștige trei Campionate Mondiale, în 1958, 1962 și 1970.  

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!