Mulți s-au întrebat de ce nu s-a ajuns la lovituri de departajare pentru a stabili o „câștigătoare simbolică” a revederii dintre fostele rivale.

Subiectul a fost discutat imediat după fluierul final, în studioul emisiunii „Play on Sport”, difuzată pe VOYO.

De ce nu s-a decis reeditarea sfertului UEFAntastic la penalty-uri: „Nu poți!”

Fostul atacant Robert Niță a explicat că decizia a ținut de contextul meciului și de respectul față de foștii portari, aflați acum într-o altă etapă a carierei și a vieții.

„E nasol pentru portar. E foarte greu, chiar foarte greu pentru portari. Trebuie să sari, nu poți să stai așa! Nu prea le mai dai șanse portarilor când stau statici, toți lovesc foarte bine. E greu să le ceri la 50 de ani să sară la fiecare minge. În rest, meciul a fost frumos”, a spus Robert Niță.

Partida a avut ritm, ocazii și momente spectaculoase, deși vârsta jucătorilor și-a spus cuvântul pe final. Andrei Cristea, Daniel Niculae, Bănel Nicoliță sau Mirel Rădoi au fost printre cei care au adus faze de poartă, însă tabela a rămas intactă. VEZI VIDEO AICI

În 2006, Steaua elimina Rapid în sferturile Cupei UEFA după 1-1 în Giulești și 0-0 pe fostul stadion „Lia Manoliu”. Bănel Nicoliță și Viorel Moldovan erau marcatorii la acea vreme.