Bălgrădean, portarul care a înfruntat Barcelona lui Messi pe Arena Națională în 2012 (0-2), a vorbit despre pasiunea sa pentru fotbal care îl determină să își continue activitatea în Liga 3.

Cristian Bălgrădean și-a decis viitorul

Goalkeeperul cu o selecție pentru echipa națională s-a decis să se retragă din cariera de fotbalist de la Sănătatea Cluj. 

„Dacă la 38 de ani mai vin să joc la Liga 3, înseamnă că e pasiune. Mă motivează plăcerea de a juca fotbal. De aici, clar, pun ghetele în cui”, a declarat Bălgrădean, potrivit frf.ro

Bălgrădean, primit cu brațele deschide la Sănătatea Cluj

Aurelian Ghișa, patronul Sănătății, a descris transferul lui Cristian Bălgrădean ca pe o gură de aer proaspăt: „A venit așa ca un vânt de primăvară, cu o alură și o încredere extraordinară. Experiența lui și-a spus cuvântul, 10-11 etape fără gol primit este o performanță!”.

Bălgrădean a împărțit la 22 de ani vestiarul cu jucători precum Claudiu Niculescu, Ionel Dănciulescu sau Cosmin Moți la Dinamo.

„Spun sincer că nu știam pe unde să mă ascund de emoții la debut, îi văzusem pe băieții ăia numai la televizor (n.r.- Niculescu, Dănciulescu sau Moți). Odată cu trecerea timpului, poate așa au spus și alții despre mine”, a rememorat el.

„Deja mi-a devenit nume. Nu mai e poreclă, până și fiica mea spune Pufi uneori”, s-a amuzat ulterior Bălgrădean, cu privire la celebra sa poreclă.

Între amintirea lui Messi și viitorul la Cluj

Deși a câștigat campionatul cu CFR Cluj de două ori, Bălgrădean își amintește cu aceeași plăcere de amicalul cu Barcelona de pe Arena Națională. „Era Barcelona aia puternică, Messi, Xavi, Iniesta… ceva de neuitat. Nu te poți supăra când îți dă Messi gol”.

Astăzi, planurile sale de viitor sunt clare: „Poate maxim cu copiii, să ajut, dar antrenor nu mă văd”.