Condusă din minutul 10, după golul lui Joyskim Dawa, Dinamo a împins meciul în prelungiri datorită reușitei lui Mamadou Karamoko, venită cu 20 de minute înaintea finalului timpului regulamentar. În prelungiri, FCSB a dat lovitura și a obținut calificarea grației golului marcat de Ofri Arad în minutul 107.

Ce a spus Zeljko Kopic după barajul Dinamo - FCSB 1-2

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, și-a început conferința de presă felicitând FCSB și explicând că absențele din echipa sa au jucat un rol important în finala barajului.

"Felicitări lui FCSB pentru victorie și băieților mei pentru ce au făcut în această seară și pe tot parcursul sezonului. E al doilea meci important pe care îl pierdem în prelungiri, după cel cu Craiova din Cupa României. Am dominat în mare parte, am încercat până la final, dar FCSB a venit cu ceva mai multă experiență de pe bancă, iar câteva detalii au făcut diferența în favoarea lor

Ne-au lipsit mulți jucători și este dificil în astfel de meciuri să te aștepți la contribuții importante din partea tinerilor. E greu ca echipa să păstreze nivelul de energie și intensitate să câștige un meci de 120 de minute, iar asta ne-a costat", a spus Kopic.

Kopic, despre faptul că FCSB merge în Conference League de pe locul 8: "Așa este regulamentul"

Întrebat dacă i se pare corect ca FCSB, ocupanta locului 8, să meargă în Conferene League în dauna unei echipe din play-off, Kopic a răspuns: "Așa este regulamentul, așa este Superliga României. Știam regulamentul de dinainte să înceapă sezonul și trebuie să acceptăm".

Kopic, care mai are doi ani de contract cu Dinamo, a fost întrebat la conferința de presă și dacă va rămâne la echipă pentru sezonul următor.

"Nu e momentul să vorbim despre asta. Trebuie să ne odihnim, să analizăm tot ce am făcut până acum și să vedem care e planul pentru viitor. Am contract pentru încă doi ani", a mai spus croatul.