Neluțu Varga a dat trei nume când a fost întrebat de plecările de la CFR Cluj: „Nu îi veți mai vedea!” 

Nelutu Varga CFR Cluj Cristian Balgradean Luka Juricic Yevgen Konoplyanka Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 11 Decembrie 2023, 15:14
Data actualizarii: Luni 11 Decembrie 2023, 15:20

CFR Cluj a remizat cu FCSB în derby-ul etapei cu numărul 19 din Superliga României, scor 1-1. 

Ardelenii au condus din minutul 8, după golul marcat de Tachtsidis, însă Darius Olaru a reușit să egaleze. CFR Cluj amenință serios lupta la titlu, diferența față de vicecampioană fiind de doar 5 puncte, iar pentru a se asigura că echipa sa va avea succes, Neluțu Varga a anunțat nu mai puțin de șapte transferuri. 

Care sunt cei trei fotbaliști care pleacă de la CFR Cluj

Finanțatorul lui CFR Cluj a anunțat o campanie spectaculoasă de transferuri, dar a precizat că vor exista și plecări. La acest capitol, Neluțu Varga a dat trei nume clare, care vor părăsi în această iarnă echipa: Konoplyanka, Juricic și Bălgrădean. 

„La capitolul plecări, pot să vă spun trei jucători de care ne vom despărți. Unul este Konoplyanka, o uriașă dezamăgire. A fost pariul meu, din păcate, însă l-am pierdut. Nu se poate ca înainte de fiecare meci oficial, când antrenorul te bagă, cu o zi înainte să-l anunți că te doare piciorul, că te înțeapă nu știu ce. 

Probabil nu mai are chef de fotbal, dar nu mai contează, e subiect închis. Ne vom despărți de Konoplaynka la iarnă. Un alt jucător care nu a dat satisfacție este Juricic. La fel, un fotbalist în care eu am crezut. Din păcate, n-a reușit să se adapteze, nu reușește să marcheze. Nu a fost ceea ce ne-am dorit și ne vom despărți de el la iarnă. 

Al treilea este Bălgrădean, cu care vom rezilia în această iarnă. Probabil vor mai pleca doi-trei fotbaliști, dar momentan nu pot să vă spun nimic. Staff-ul va lua decizia finală după ce se termină aceste meciuri. Pauza este foarte scurtă, ne vom întoarce foarte rapid să jucăm, dar cei trei despre care v-am spus sunt subiect închis. Nu îi veți mai vedea începând din noul an la CFR Cluj”, a declarat Neluțu Varga pentru Fanatik. 

Yevgen Konoplyanka (34 de ani), fostul jucător de la Sevilla și Schalke, a fost transferat de fosta campioană în vară, însă mutarea nu s-a dovedit a fi una de succes. Ucraineanul a jucat doar 4 meciuri în tricoul ardelenilor. 

Luka Juricic (27 ani) a semnat tot în vară, de la Pyunik Erevan, după ce CFR Cluj a plătit 200.000 de euro în schimbul său. Fotbalistul a jucat doar 5 meciuri în acest sezon pentru gruparea din Gruia. 

Transferat în iulie 2020 de la FCSB, liber de contract, Cristian Bălgrădean (35 ani) nu a jucat niciun meci în acest sezon. A jucat în tricoul ardelenilor 66 de meciuri. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!