Zinedine Zidane (54 de ani) a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al naționalei Franței.
Zinedine Zidane l-a emoționat la prezentarea sa pe Philippe Diallo
Philippe Diallo, președintele federației din „Hexagon”, s-a declarat privilegiat, onorat și emoționat să anunțe numirea lui „Zizou” pe banca „Les Bleus”.
„Am privilegiul, marea onoare și, de asemenea, emoția de a vă anunța că Zidane va fi următorul antrenor al echipei naționale a Franței pentru următorii 4 ani, care va acoperi calificările pentru Liga Națiunilor, Euro 2028 și Cupa Mondială din 2030.
Acest contract va intra în vigoare la 1 august. El își va prezenta staff-ul la începutul lunii septembrie”, a anunțat Philippe Diallo, președintele Federației Franceze de Fotbal, citat de lequipe.fr.
Recunoștința pentru Didier Deschamps
„Timp de 14 ani, Deschamps a condus echipa Franței spre vârf. A restaurat imaginea echipei Les Bleus, care fusese pătată după Knysna. Și în ceea ce privește performanța sportivă. Este important să existe recunoaștere pentru munca sa”, a mai transmis Diallo, conform sursei menționate.
Zinedine Zidane a antrenat-o numai pe Real Madrid, în două mandate diferite: 04.01.2016 - 30.06.2018 și 11.03.2019 - 30.06.2021.
Cel mai mare succes l-a înregistrat în prima perioadă, când a câștigat consecutiv trei Ligi ale Campionilor, două Supercupe ale Europei și două Campionate Mondiale ale Cluburilor. Pe plan intern a cucerit La Liga și Supercupa Spaniei, performanțe pe care le-a repetat și în al doilea mandat.







