„Am scris o pagină neagră în istoria Craiovei!” Nistor, dezamăgit după eliminarea din Conference League

Dan Nistor Conference League Universitatea Craiova Fotbal extern „Am scris o pagină neagră în istoria Craiovei!” Nistor, dezamăgit după eliminarea din Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Iulie 2021, 00:01
Data actualizarii: Vineri 30 Iulie 2021, 00:06

Universitatea Craiova, eliminată din Conference League de Laci!

Reghecampf și-a început cu stângul mandatul pe banca oltenilor. Craiova a încheiat la egalitate, cu Laci, scor 0-0, pe Ion Oblemenco, și a părăsit Conference League încă din turul trei preliminar al Ligii 1.

„Este o seară dureroasă pentru fotbalul românesc. Cred că puteam să marcăm. Am avut două-trei șanse. Am avut și acea bară. Sunt supărat, dezamăgit.

Trebuie să muncim mai mult, să ne facem o analiză să vedem unde s-a greșit.

Nu trebuie să ne găsim alibiuri. Am scris o nouă pagină în istoria Craiovei. Din istoria neagră din păcate. Acesta este nivelul nostru la ora actuală.

Băiatul meu mă face să rămân optimist. Când mă duc acasă și îl văd, asta îmi dă energie și mă face să fiu optimist”, a spus Nistor la finalul meciului cu Laci.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul din etapa a treia a Ligii 1. Oltenii vor da piept în piept, duminică, pe „Ion Oblemenco”, de la ora 19:15, cu Botoșani.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!