Mbappe, OUT din cursa pentru Balonul de Aur? Decizia luată la Real Madrid

Mbappe, OUT din cursa pentru Balonul de Aur? Decizia luată la Real Madrid Fotbal extern

Luni se va afla câștigătorul ”Balonului de Aur”.

Balonul de Aur 2026 va fi acordat luni, pe 26 octombrie, la teatrul „London Palladium”. Va fi o ediție specială cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la acordarea pentru prima oară a prestigiosului trofeu, organizată în premieră în capitala Angliei. 

Cine câștigă Balonul de Aur? Florentino Perez, Jude Bellingham și Vinicius nu merg la Londra

Chiar dacă Mbappe era pe lista favoriților, există și câteva indicii potrivit cărora francezul nu va fi cel care va ridica trofeul luni seară la Londra. După ce s-a aflat că președintele Florentino Perez nu va fi prezent la gală, se pare că doi dintre cei mai importanți jucători din vestiarul lui Real Madrid au luat decizia de a rămâne în Spania.

Potrivit publicației spaniole AS, Vinicius Junior și Jude Bellingham vor rămâne la Madrid în timpul ceremoniei Balonului de Aur. Absența celor doi, dar și a lui Perez, a dus la interpretări cu privire la câștigătorul din această seară.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu Mbappe, care a ajuns recent la 100 de goluri marcate pentru Real Madrid în 116 partide. Francezul a decis, duminică, ”El Clasico” împotriva Barcelonei, câștigat cu 2-1 de echipa lui Jose Mourinho, cu o ”dublă” a fostului campion mondial.

Lamine Yamal, favoritul cititorilor Marca

262.144 de cititori ai publicației spaniole Marca au votat fotbalistul pe care îl doresc câștigător al Balonului de Aur în 2026. Câștigătorul detașat al votului este Lamine Yamal (19 ani). Starul Barcelonei a strâns 30% dintre voturi, adică 78.663!

Rezultatul poate părea surprinzător, ținând cont de faptul că Marca este considerată o publicație apropiată de Real Madrid. Pe locul al doilea s-a situat Kylian Mbappe cu 18% din voturi (47.254). Podiumul este completat de către Fabian Ruiz cu 13% dintre opțiuni (33.773). Din top cinci mai fac parte Harry Kane (9%, 22.193 de voturi) și Lionel Messi (7%, 19.164 de voturi). Citește AICI clasamentul integral.

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!