Vladimir Putin a transmis un mesaj după moartea lui Pele

Vladimir Putin deces Pele Pele Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Decembrie 2022, 15:12
Data actualizarii: Vineri 30 Decembrie 2022, 15:12

Preşedintele rus Vladimir Putin a transmis, vineri, condoleanţe omologului său brazilian după moartea lui Pelé, un „om remarcabil” şi „ilustru fiu al poporului brazilian”, a anunţat Kremlinul într-un comunicat.

„Datorită talentului său, abilităţilor sale unice, jocului său fascinant şi frumos, fotbalul a devenit jocul preferat de milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv în Rusia”, a spus Putin într-o telegramă de condoleanţe adresată preşedintelui în exerciţiu, Jair Bolsonaro.

„Am avut plăcerea de a dscuta cu acest om remarcabil şi voi avea pentru totdeauna cele mai bune amintiri despre el”, a adăugat şeful de la Kremlin.

Triplu campion mondial şi considerat cel mai mare fotbalist din istorie, Pelé a murit joi, la vârsta de 82 de ani, la Spitalul Albert-Einstein din Sao Paulo, unde fusese internat pentru a trata cancerul de colon, scrie News.ro.

Cariera fabuloasă a singurului fotbalist cu trei Cupe Mondiale 

Pele și-a început cariera la echipa de juniori a lui Santos și acolo a crescut, scriind istoria fotbalului în tricoul grupării braziliene din 1956 până în 1975, când s-a transferat la NY Cosmos, de unde s-a și retras, doi ani mai târziu. 

În ciuda faptului că nu a jucat niciodată în Europa, Pele este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari fotbaliști din istorie. Cel mai prolific marcator al naționalei Braziliei și al lui Santos a impresionat prin „grația” pe care o arăta pe teren și mișcările fascinante.

Pele a dus naționala Braziliei pe cele mai înalte culmi, fiind și singurul fotbalist din lume care a reușit să câștige trei Campionate Mondiale, în 1958, 1962 și 1970.  

A câștigat zece trofee alături de Santos și unul alături de New York Cosmos. De-a lungul timpului au existat dezbateri legate de golurile marcate în carieră de Pele, fiind diferite surse care aveau variante variate, însă brazilianul a înscris între 650 (în meciuri din campionat și 1281 de goluri (meciuri la nivel de seniori).

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!