GALERIE FOTO Ungaria - Irlanda a început cu un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei! Ce s-a întâmplat pe ”Puskas Arena”

Ungaria - Irlanda a început cu un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei! Ce s-a întâmplat pe ”Puskas Arena” Fotbal extern

Meciul dintre Ungaria și Irlanda a început cu un moment dedicat lui Emeric Ienei, decedat pe 5 noiembrie, la vârsta de 88 de ani.

Înainte de startul partidei de pe Puskas Arena, crainicul a anunțat un moment de reculegere în memoria celui care a fost Emeric Ienei, fost antrenor la Steaua, fost selecționer al României, dar și fost selecționer al reprezentativei maghiare la începutul anilor '90.

Ungaria - Irlanda, moment superb dedicat lui Emeric Ienei

După momentul de tăcere respectat cu sfințenie de toți fanii prezenți pe stadion, au urmat, după anunțul crainicului, aplauze atât din partea fanilor, cât și din partea jucătorilor ambelor tabere.

Fost câștigător de Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, Emeric Ienei a fost selecționerul maghiarilor între 1992 și 1993, când a ratat calificarea la Mondialul din Statele Unite ale Americii, din 1994.

  • Digisport 1 2025 11 16 16 01 53

Atunci, maghiarii au pierdut calificarea după înfrângerea decisivă în fața Greciei, scor 0-1, după care Ienei își prezentase demisia.

Performanțele inegalabile are regretatului Emeric Ienei

Pe lângă cea mai mare performanță din istoria țării noastre (câștigarea Cupei Campionilor Europeni), Emerich Ienei a strâns un palmares impresionant alături de „militari”. 5 titluri naționale (1976, 1978, 1985, 1986 și 1994) îi poartă semnătura. De asemenea, legendarul tehnician a mai cucerit cu Steaua de 3 ori Cupa României (1976, 1985 și 1999). 

Emeric Ienei a fost antrenorul Stelei București în 6 mandate: 1975-1978, 1983-1984, 1984-1986, 1991, 1993-1994 și 1998 - 2000. Ienei a ocupat, de asemenea, rolul de selecționer al României în două rânduri: 1986-1990 și 2000. 

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!