În goana după bani, se măresc toate competițiile fotbalistice din Europa, dar și cele majore, la nivel internațional. 

Cupa Mondială, ediția din 2026, va avea, în premieră, 48 de echipe, după ce, ani la rând, s-a desfășurat cu 32 de naționale.

Mondialul Cluburilor a trecut deja la un format cu 32 de echipe, iar competițiile UEFA, Champions League, Europa League și Conference League, au adoptat modelul cu câte 36 de echipe într-o singură serie. 

Rezultatul tuturor acestor schimbări? Mai multe meciuri, mai mulți bani obținuți din vânzarea biletelor și din vânzarea drepturilor TV.

Acum, Supercupa Europei se va alinia la noul trend al competițiilor XL / XXL. Cu prețul de a aglomera și mai mult un calendar internațional deja sufocat de meciuri!

Supercupa Europei cu patru echipe. În SUA sau în Orientul Mijlociu

Potrivit informațiilor din presa mondială, meciul PSG – Tottenham de la Udine, câștigat de francezi după cum sport.ro a arătat aici, a fost ultimul din Supercupa Europei în care trofeul s-a acordat după o singură partidă. 

Până acum, Supercupa Europei aducea față în față câștigătoarele din Champions League și Europa League. De la anul, UEFA dorește înființarea unui sistem cu patru echipe. În mod cert, a treia formație va fi câștigătoarea Conference League. Și a patra participantă poate fi finalista Champions League.

Cert e că Supercupa Europei, în noul format, va părăsi... Europa! Pentru că, cel mai probabil, meciurile vor fi găzduite de Statele Unite ale Americii sau de țări din Orientul Mijlociu. 

Și fondul de premiere va crește, în noul format. Acum, câștigătoarea PSG a încasat 5 milioane de euro, în timp Tottenham a luat cu un milion mai puțin. De la anul, e de așteptat ca UEFA să pună la bătaie un fond mult mai mare de premiere cu care să convingă echipele participante să meargă la capătul lumii, în SUA sau în zona arabă.

De remarcat că ce intenționează să facă UEFA, în privința Supercupei, e un model adoptat deja de Spania. Supercupa lor are tot patru echipe și se joacă în Arabia Saudită, începând din 2020. Doar ediția din 2021 a revenit acasă, fiind găzduită de Cordoba, Malaga și Sevilla.