Lindon Emerllahu (23 de ani), fostul mijlocaș central de la CFR Cluj, a fost dorit intens de Mihai Stoica la FCSB. Kosovarul era descris în decembrie drept "ținta numărul 1" a bucureștenilor, însă a ales un transfer în Ucraina, la Polissya Zhytomyr, mutare în urma căreia ardelenii au încasat 1,5 milioane de euro.
Lindon Emerllahu, mijlocașul dorit de FCSB, nu se mai regăsește în Ucraina. Antrenorul Rotan îl susține
În a doua parte a sezonului trecut, Emerllahu a strâns 13 meciuri la clubul din Ucraina, fiind de 10 ori titular. A marcat un gol, a reușit un assist, însă startul acestui sezon a fost modest, pierzând locul de titular.
Ruslan Rotan (44 de ani), antrenorul celor de la Polissya Zhytomyr, a fost întrebat recent de ce Emerllahu are probleme în startul acestui sezon și dacă ele sunt de natură fizică ori mentală. Tehnicianul și-a manifestat întreg sprijinul pentru kosovar.
"Cred că este un proces normal pentru un fotbalist. Toți trec prin perioade în care lucrurile nu funcționează, iar Lindon se află acum într-o astfel de perioadă. Dar îl vom ajuta. Suntem aici nu ca să-l criticăm pentru asta.
Vom trece împreună peste acest moment și sunt sigur că, după o perioadă, va reveni la același Lindon pe care l-am văzut la început, după transfer. Cel mai important este ca Lindon să se înțeleagă pe el însuși. Văd că la antrenamente este implicat, iar acum se pregătește bine.
Această perioadă va trece în doar două săptămâni sau poate chiar mai repede, dacă va continua să se antreneze în același spirit și să dea totul. Totul ține de mentalitatea lui și de propria stare de spirit.
Cred că înțelege foarte bine ce a făcut greșit. Și noi înțelegem acest lucru și îl vom ajuta împreună. Lindon va ajunge, în cele din urmă, jucătorul pe care l-am văzut cu toții", a spus Rotan, citat de Tribuna.





