Rui Costa îl vrea pe Marco Silva în locul lui Mourinho
Jose Mourinho are contract cu Benfica Lisabona până în iulie 2027, dar cele două părți pot încheia colaborarea peste două luni. "The Special One" a preluat echipa pe 18 septembrie 2025, când l-a înlocuit pe Bruno Lage, dar nu a reușit să îmbunătățească prea mult rezultatele.
"Vulturii" ocupă locul al doilea în Primeira Liga (75 puncte / surclasați de FC Porto, care are 82 puncte), cu șanse infime pentru câștigarea titlului de campioană, și au părăsit Taca de Portugal (0-1 cu FC Porto / sferturi de finală), Taca da Liga (1-3 cu Braga / semifinale) și Champions League (0-1 și 1-2 cu Real Madrid / play-off de calificare în optimile de finală).
Președintele Rui Costa ar dori să-l înlocuiască pe Mourinho cu Marco Silva, care va deveni liber de contract peste două luni, când i se termină contractul cu Fulham. Mourinho, care a fost legat de reveniri la Real Madrid și Inter Milano, dar și de numirea ca selecționer al Portugaliei, după terminarea CM 2026, ar trebui despăgubit, în cazul unei concedieri.
Acesta ar trebui să primească salariul pe un an de zile (6 milioane de euro). De-a lungul carierei, carismaticul manager lusitan a primit o sumă exorbitantă ca despăgubiri, 100.5 milioane de euro, după concedieri (21 mil. euro, Chelsea, 2007 / 20 de mil. euro, Real Madrid, 2013 / 10 mil. euro, Chelsea, 2015 / 23 de mil. euro, Manchester United, 2018 / 17 mil. euro, Tottenham, 2021 / 3.5 mil. euro, AS Roma, 2024 / 9 mil. euro, Fenerbahce, 2025).
Silva a fost campion în Grecia și a câștigat Cupa Portugaliei
Marco Alexandre Saraiva da Silva (48 de ani) este născut la Lisabona și s-a format la juniorii cluburilor Cova Piedade și Belenenses. La nivel de seniori a evoluat ca fundaș dreapta pentru echipele Belenenses (1996-1997), Atletico Portugal (1997-1998), Trofense (1998-1999, 2000), Campomaiorense (1999-2000 / împrumutat), Rio Ave (2001), Sporting Braga B (2002-2003), Salgueiros (2003-2004), Odivelas (2004-2005) și Estoril (2005-2011).
Ca antrenor le-a pregătit pe Estoril (2011-2014), Sporting Lisabona (2014-2015), Olympiacos (2015-2016), Hull City (2017), Watford (2017-2018), Everton (2018-2019) și Fulham (2021-2026). În palmaresul de manager are Super League Greece (2015-2016), Taca de Portugal (2014-2015), promovări în prima divizie cu Estoril (2012) și Fulham (2022), Segunda Liga Coach of the Year (2011-2012), EFL Championship Manager of the Month (august 2021, ianuarie 2022) și EFL Championship Manager of the Year (2021-2022).
Foto - Getty Images

















