Mourinho, dezlănțuit: „Chivu? N-am crezut niciodată, iar asta e cea mai mare minciună din fotbal!“

Mourinho, dezlănțuit: „Chivu? N-am crezut niciodată, iar asta e cea mai mare minciună din fotbal!“ Fotbal extern

Tehnicianul de la Benfica a lucrat cu fundașul Cristi Chivu, la Inter, într-o perioadă fantastică pentru milanezi. Și, totuși, ce reușește acum antrenorul Cristi Chivu e o surpriză mare de tot pentru „The Special One“.

Cine a urmărit cariera fotbalistului Cristi Chivu, încă de când acesta și-a început ascensiunea, a observat că tânărul lansat de CSM Reșița e peste nivelul unui sportiv obișnuit. 

În primul rând, din punct de vedere al IQ-ului, al inteligenței care depășește granițele realizărilor fotbalistice. În acest context, faptul că antrenorul Chivu (45 de ani) a avut înțelepciunea de a-și construi cariera meticulos, luând-o de jos, de la nivelul echipelor de juniori ale Interului, a fost încă un semn că avem de-a face cu un om inteligent, carismatic. 

Așadar, faptul că acum Chivu e pe cale să dea lovitura, la Inter, prin realizarea eventului, în sezonul său de debut pe banca primei formații, nu e chiar o surpriză venită de nicăieri. În schimb, e o surpriză faptul că legendarul Jose Mourinho (63 de ani) n-a „văzut“ acest potențial imens al fostului său elev cu care a lucrat, la Inter, în perioada 2008-2010.

La vremea respectivă, Inter a câștigat cinci trofee cu Mourinho pe bancă și cu Chivu pe teren, printre care UEFA Champions League, în sezonul 2009-2010.

Cristi Chivu, pe val la Inter Milano, ca antrenor

  • Chivu inter imago1076527430

Mourinho despre Chivu: „Nu dădea semne că va ajunge antrenor“

În cadrul unui dialog cu italienii de la „Il Giornale“, portughezul de 63 de ani a fost întrebat despre reușita lui Chivu, ca antrenor, în Serie A. 

„Sunt bucuros pentru Chivu că Inter e pe cale să câștige Scudetto. Când îl antrenam eu pe Chivu, n-am crezut, în niciun moment, că va ajunge antrenor. Pur și simplu, nu părea să fie făcut pentru a avea succes în această meserie. Desigur, era inteligent, studia și prin muncă și-a croit drumul spre succes. Dar nu era deloc spontan. Nu s-a născut cu această calitate. Mulți antrenori din ziua de astăzi știu doar să se <<vândă>> bine. Și, hai să fim sinceri: cea mai mare minciună din fotbal e că tactica e mai importantă decât ce reușești în materie de rezultate. Încă nu i-am scris lui Chivu, pentru că n-a câștigat titlul din punct de vedere matematic. Haideți să-l lăsăm până câștigă titlul, în mod oficial. Când se va întâmpla asta, îi voi scrie“, a declarat Mourinho, acum pe banca celor de la Benfica.

Clasamente oferite de Sofascore
Publicitate
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!