Marius Șumudică (54 de ani) a schimbat echipele, precum șosetele, în ultimii ani. 

S-a ajuns aici pentru că praful s-a depus peste rezultatele notabile ale antrenorului, cele obținute cu Astra Giurgiu, acum vreo zece ani. Marea realizare a lui Șumudică din ultimele sezoane e calificarea Rapidului, în play-off-ul campionatului trecut. Aici însă, giuleștenii s-au clasat pe 5 din 6 și au ratat cupele europene. Încă o dată!

Răspunsul arabilor pentru Șumudică: „Cash!“

După o jumătate de sezon în care a fost șomer, Șumudică a preluat Al-Okhdood, penultima clasată din Saudi Pro League după 12 etape, în momentul instalării sale pe bancă. Între timp, după cinci partide cu tehnicianul român, Al-Okhdood e tot pe penultimul loc.

Având în vedere că înfrângerile au început să curgă, Șumudică a început să ridice vocea. În stilul său caracteristic. Tirada sa la conferința de ieri, prezentată de Sport.ro aici, denotă presiunea pe care o simte deja fostul atacant. 

Show-ul Șumudician de ieri a declanșat imediat o reacție în Arabia Saudită. Aici, jurnalistul Sultan Al-Otaibi a remarcat că întrebarea pusă de tehnicianul român demonstrează că el e cam rupt de realitate.

Săracu’ de Șumudică... Pare că nu prea știe unde a ajuns. Păi, jucătorii localnici nu vor la Al-Okhdood pentru că...cash! Banul e ban peste tot în lume și face diferența inclusiv în Arabia Saudită“, a fost răspunsul lui Al-Otaibi pentru Șumudică. Acesta s-a arătat nedumerit că fotbaliștii saudiți, care au fost ofertați de Al-Okhdood, au preferat să rămână la echipele lor actuale.