Lionel Messi a împlinit, marți, 38 de ani! Și, totuși, inclusiv la această vârstă, la care mulți dintre colegii săi de generație au ieșit deja „la pensie“, argentinianul e în căutarea unor noi recorduri. Sport.ro a arătat aici borna pe care o poate atinge Leo la Mondialul Cluburilor, depășindu-l chiar pe Cristiano Ronaldo.

Pentru Messi urmează acum meciul din optimi, Inter Miami – PSG, la Atalanta (duminică, ora 19.00, VOYO). Până atunci însă, Leo și-a petrecut ziua de naștere alături de cei dragi. Și, cu acest prilej, a avut parte de o surpriză simpatică din partea soției.

Antonela Roccuzzo i-a oferit lui Leo un tort cu ștrumfi cu următorul mesaj: „La mulți ani, morocănosule! Cel mai bun tată, cel mai bun partener, cel mai bun la toate. Cât de norocoși suntem să te avem lângă noi. Te iubim!“.

Dintre toate pozele publicate de Antonela, după aniversarea soțului, cea cu tortul lui Messi a devenit virală.