Antrenorul român a încheiat dezamăgitor stagiunea la comanda lui PAOK.

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu a pierdut finala Cupei Greciei și nu a ieșit campioana. Chiar mai mult de atât, PAOK a încheiat sezonul pe poziția a treia și nu va juca în Champions League în sezonul următor.

Răzvan Lucescu: „Sunt de prea mult timp acolo”

După cum a scris Sport.ro AICI, Răzvan Lucescu este în capul listei de posibili antrenori pentru Beșiktaș.

Tehnicianul român a vorbit despre viitorul său și a lăsat de înțeles că va continua la PAOK, chiar dacă ultimul sezon a fost sub așteptări.

„Mai am un an de contract. Sunt de prea mult timp acolo. Am construit o relaţie foarte profundă cu acest oraş, cu acestă echipă, cu lumea de acolo. Nu-mi permit să fac lucruri care i-ar întrista. Mai am un an de contract şi asta este.

E un patron care ia decizii, nu stiu ce va fi în viitor, dar deocamdată asta este situaţia. Şi când am avut (n.r. vreo ofertă), aveam anumită clauză de plătit ca să pot pleca, să întrerup contractul.

Când una dintre echipe, acum doi ani, a venit să-mi propună să merg, le-am explicat despre această situaţie. OK, vor plăti clauza, i-am pus în legatură cu clubul şi clubul a răspuns nu. 'Ştii că puteam lua banii şi tu să fii liber, dar îţi cerem să rămâi' şi am rămas. (n.r. Mai ai clauza?) Da, mai este clauza.

Cupa trebuia să o câştigăm fără discuţie. Dar în lumea fotbalului e important să ai un echilibru, să ştii cum pui problema şi să ştii ce aşteptări să creezi.

Dacă eşti o echipă care în 100 de ani a caştigat patru campionate, dintre care două în ultimii şapte ani, atunci e mai greu să poţi gestiona o astfel de presiune, să câştigi campionatul, cupa şi să ajungi în finala Europa League.

Uită-te la Atletico Madrid, niciodată nu pleacă cu ideea să câştige campionatul. La primele rezultate negative, nu mai ai capacitatea de a gestiona situaţia. Apar dubii şi la final se pierde încrederea. Toate astea te dau în spate. 

În al doilea rând, e o situaţie care nouă ni s-a întâmplat. Am avut foarte multe accidentări. Toate au venit într-un moment când noi eram într-o situaţie extraordinară. Toţi din Grecia considerau că vom câştiga campionatul şi cupa, dar au fost nişte accidentări stupide.

Când ai atâtea accidentări, poţi să gestionezi o perioadă scurtă perioadă, trei-patru săptămâni, dar când accidentările astea se duc la 2-3 luni, apar problemele. Începe să dispară din siguranţă. 

Finala de Cupă ne-a prins într-un moment cumplit pentru noi. Sentimentul de complexitate nu era faţă de adversar, cu tot respectul, dar la fiecare fază erau pe jos. A existat teama de a nu câştiga cupa. Prin nesiguranţă şi neşansă, am pierdut. Absolut totul a fost împotrivă. Ori accepţi că e o situaţie şi mergem înainte, ori accepţi că e o situaţie grea şi schimbi cu totul.

Dacă rămân şi trebuie să rămân prin contract, acceptăm că a fost o situaţie complicată, ce avem de făcut şi mergem înainte. După cinci ani, e un pic de dramă la noi. În cinci ani am jucat trei finale de cupă, două sferturi de finală de Europa Conference League”, a declarat Răzvan Lucescu, potrivit Prima Sport.

Răzvan Lucescu se află la PAOK din iulie 2021 și are șase ani de când a revenit la formația din Grecia.

Antrenorul român a mai antrenat-o pe PAOK în perioada 2017-2019.