Primul meci la care a fost surprins Elias Charalambous după plecarea de la FCSB

Primul meci la care a fost surprins Elias Charalambous după plecarea de la FCSB Fotbal extern

Elias Charalambous (45 de ani) s-a despărțit de FCSB după un mandat de aproape trei ani, iar antrenorul s-a întors în Cipru

Charalambous a demisionat de la FCSB după ultima etapă din sezonul regulat, 1-3 contra Universității Cluj. Marți dimineață, cipriotul a părăsit România, iar la aeroport a ținut un discurs cu lacrimi în ochi.

Elias Charalambous a asistat la meciul din Cipru al fiului său

La revenirea în Cipru, Elias Charalambous nu a stat departe de fotbal. Antrenorul a asistat miercuri la meciul dintre echipele U19 ale lui Pafos și APOEL, în semifinalele Cupei Ciprului la nivel de tineret.

Fostul antrenor de la FCSB a vrut să îl vadă la lucru pe fiul său, Panagiotis Charalambous, care joacă la echipa U19 a lui Pafos pe poziția de fundaș central, scrie Athlitika Press.

Pafos U19 s-a impus cu 2-0, iar returul din semifinalele Cupei Ciprului se va disputa pe 8 aprilie. 

Fiul lui Charalambous visa să ajungă la FCSB

Panagiotis Charalambous este internațional U19 al Ciprului, iar în octombrie spunea că și-ar dori să facă pasul la FCSB.

"Cel mai bun sfat pe care mi l-a dat tata? Să mă bucur de fotbal! Poate că tata mă va antrena la un moment dat. Bineînțeles că sunt fan FCSB acum și visez să joc acolo", spunea fiul fostului antrenor de la FCSB.

Panagiotis a împlinit 18 ani în octombrie, iar vara trecută a semnat cu Pafos. Nu a debutat încă la prima echipă, însă a evoluat în UEFA Youth League cu gruparea cipriotă.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!