Pedri, 'puștiul-minune' al Barcelonei, a câștigat trofeul Golden Boy! 

Pedri Barcelona la liga Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Noiembrie 2021, 13:54
Data actualizarii: Luni 22 Noiembrie 2021, 13:56

Pedri a primit o veste excelentă! 

Mijlocaşul Pedro Gonzales Lopez ''Pedri'', de la FC Barcelona, a câştigat luni Premiul Golden Boy 2021, rezervat celor mai buni fotbalişti sub 21 de ani, în tradiţionala anchetă realizată de ziarul italian Tuttosport, transmite EFE.

Pedri, 18 ani, îi succede în palmaresul premiului Golden Boy atacantului norvegian Erling Haaland, laureatul ediţiei 2020. Printre câştigătorii acestui premiu s-au mai numărat Lionel Messi (2005), Kylian Mbappe (2017), Matthijs de Ligt (2018) şi Joao Felix (2019).

Câştigătorul premiului a fost anunţat luni la sediul Federaţiei italiene de fotbal (FICG) din Roma, cu prilejul unui eveniment la care au participat între alţii Xavier Jacobelli, directorul ziarului torinez, şi preşedintele federaţiei, Gabriele Gravina.

Transferat în vara anului 2020 de la Las Palmas la Barcelona, Pedri a reuşit să se impună în linia mediană a catalanilor, disputând 52 de meciuri încă din primul său sezon, în care a marcat patru goluri şi a dat şase pase decisive.

De la debutul său la naţionala Spaniei, în martie 2021, Pedri a strâns zece selecţii, inclusiv cele de la EURO 2020. S-a remarcat în această vară şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde a ajutat selecţionata olimpică a Spaniei să cucerească medalia de argint.

În acest sezon, Pedri s-a accidentat pe 14 septembrie, la un meci cu Bayern Munchen în Liga Campionilor, iar apoi a suferit o recidivă în contra Benficăi Lisabona pe 29 septembrie, în aceeaşi competiţie. Săptămâna trecută a reluat antrenamentele cu echipa catalană.

Pedri devine al treilea jucător spaniol laureat al premiului Golden Boy după Fabregas (Arsenal) în 2006 şi Isco Alarcon (Malaga) în 2012.

Gala de decernare a premiului Golden Boy 2021 va avea loc pe 13 decembrie la Torino. 

AGERPRES

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!