Real Madrid a încheiat, în mod oficial, sezonul 2024-2025 pe plan intern și ultima partidă, 2-0 cu Real Sociedad, a adus despărțirea de Carlo Ancelotti (74 de ani) și de Luka Modric (39 de ani).
Primul a semnat deja cu Federația Braziliană de Fotbal și va deveni selecționer, în premieră, în timp ce Modric e aproape de a bate palma cu o echipă din Premier League, după cum sport.ro a explicat aici.
Plecarea lui Ancelotti, de la Real Madrid, poate aduce o schimbare și în stafful antrenorului italian. Pentru că Davide (35 de ani), fiul său care i-a fost asistent la formația „galactică“, dar și la Everton, Napoli și Bayern Munchen, are opțiunea de a-și lansa cariera de principal.
Dani Ceballos are mare încredere în Davide Ancelotti
La începutul lunii mai, sport.ro a scris că Davide Ancelotti poate prelua o echipă din Bundesliga, potrivit informațiilor obținute de Bild.
Acum, pentru tânărul tehnician italian s-a ivit și o altă oportunitate profesională. Pentru că și Glasgow Rangers, fosta echipă a lui Ianis Hagi, e interesată de serviciile lui Ancelotti jr. Potrivit presei britanice, oficialii clubului scoțian vor accelera negocierile cu Davide Ancelotti, în următoarele zile.
Până să vedem cum va arăta traseul profesional al italianului, acesta a fost catalogat drept un antrenor de mare calitate de către Dani Ceballos (Real Madrid).
„Davide, un fenomen, are un viitor strălucit ca antrenor“, a scris mijlocașul de 28 de ani al Realului după ultima etapă din campionat, în weekend.