Deși venea după o serie de trei victorii în SuperLiga, FCSB a cedat în etapa a 2-a din Cupa României. Formația roș-albastră a cedat la limită în deplasarea de la Gloria Bistrița, scor 0-1.
Mihai Stoica, aproape de bătaie după Gloria Bistrița - FCSB
În urma rezultatului înregistrat, echipa pregătită de Laurențiu Reghecampf a picat pe locul secund în grupa C, cu 3 puncte, iar speranțele calificării se pun în ultimul duel, cel cu Csikszereda.
Revenind la duel, la scurt timp după fluierul final a avut loc un eveniment reprobabil. Mihai Stoica, oficialul FCSB, a fost agresat de către un suporter.
Mai exact, Florin Cilică, un cunoscut realizator de radio și totodată fan al Gloriei Bistrița, s-a năpustit asupra lui Mihai Stoica. Cătălin Făiniși, ofițerul de presă de la FCSB, a fost cel care a intervenit, pentru ca lucrurile să nu degenereze.
Suporterul a ținut să îi reproșeze lui Mihai Stoica că l-a bătut o echipă de Liga a 2-a a României, amintind de declarația lui „MM” de anul trecut, când oficialul FCSB a spus că a fost înjurat non-stop la Bistrița.
„Mno, acuma de cine te mai iei, cu cine mai ai treabă? Te-a bătut o echipă de liga a doua. Rușine!", a fost reproșul adus de către Florin Cilică.