Cosmin Olăroiu (55 de ani) a câștigat atât de multe trofee în străinătate, încât e și greu să faci bilanțul performanțelor sale, de când a plecat din România, în 2007.
Și, totuși, Oli și-a păstrat „foamea“ de rezultate, mai ales că, în acest sezon, poate adăuga încă două trofee în CV-ul său. Sharjah, echipa sa, se pregătește de dubla cu Al-Taawoun (Arabia Saudită) din semifinalele Ligii Campionilor Asiei 2 și de finala Cupei Președintelui cu Shabab Al-Ahli din Dubai.
Totuși, meciurile care îl preocupă pe Oli, la ora actuală, sunt cele cu Al-Taawoun. Turul îl va juca, mâine, în deplasare, returul fiind programat pentru 15 aprilie, în Emirate. Această dublă, cu Al-Taawoun, e atât de importantă pentru Olăroiu, încât el le-a cerut șefilor Federației din Emirate să nu facă niciun anunț privind negocierile cu el pentru postul de selecționer, după cum sport.ro a explicat aici. Românul nu vrea ca jucătorii de la Sharjah să-și piardă concentrarea înaintea unor partide atât de importante, mai ales acum, când echipa e atât de aproape de cucerirea unui trofeu continental.
Și, totuși, Oli n-a mai putut evita subiectul numirii sale ca selecționer al Emiratelor. Pentru că, luni seara, a apărut la conferința de dinaintea meciului Al-Taawoun – Sharjah și a fost întrebat de jurnaliștii din sală despre viitorul său pe banca naționalei Emiratelor.
„Dacă mă tem că jucătorii mei vor fi afectați de speculațiile din ultimele zile? Nu. Pentru că n-am semnat niciun contract până în momentul de față. Și dacă n-am semnat nimic, atunci jucătorii mei n-au de ce să fie afectați“, a spus Olăroiu.
În ciuda acestui răspuns, oferit pentru a menține atenția exclusiv pe dubla cu Al-Taawoun, sunt șanse mari ca numirea lui Olăroiu în funcția de selecționer să se oficializeze după returul cu Al-Taawoun.