Mirel Rădoi, mesaj tranșant pentru fosta sa echipă: "Lupta la titlu s-a încheiat!"

Mirel Radoi Al Hilal Al Tai Arabia Saudita Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 11 Aprilie 2023, 08:50
Data actualizarii: Marti 11 Aprilie 2023, 08:51

Al Tai, echipă antrenată de Mirel Rădoi, a obținut un rezultat important pe terenul lui Al Hilal, 2-2, în runda cu numărul 23 din campionatul Arabiei Saudite.

Formația pregătită de fostul selecționer al României a marcat în prima repriză prin Guy Mbenza (25) și Amir Sayoud (35), iar la pauză conducea cu 2-0. Al Hilal a făcut nu mai puțin de patru schimbări înainte de repriza secundă și a reușit să egaleze grație golurilor înscrise de Saleh Al Shehri (57) și Michael (72).

Mirel Rădoi: "Lupta la titlu s-a încheiat pentru Al Hilal"

S-a terminat 2-2, iar Al Hilal a rămas la 10 puncte în spatele liderului Al Ittihad, cu șapte etape rămase de disputat în campionatul Arabiei Saudite. Mirel Rădoi spune că lupta la titlu pentru fosta sa echipă s-a încheiat, având diferența importantă față de primul loc.

"Știam că nu vom avea un meci ușor contra lui Al Hilal. Ne-am dorit să câștigăm, însă am avut în față o echipă de mare calitate. Am fi putut marca mai mult de două goluri în prima repriză, însă nu am reușit, iar schimbările făcute de ei în a doua repriză au făcut diferența în favoarea lor.

Cred că mai avem multe de arătat pe teren și vom încerca să facem acest lucru în meciurile următoare. Al Hilal este o echipă cu personalitate, e greu să câștigi contra ei, chiar dacă fiecare antrenor își face un plan tactic înainte de meci.

Le mulțumesc fanilor lui Al Hilal pentru modul în care m-au primit. A fost un moment emoționant pentru mine. În ceea ce privește lupta la titlu, cred că s-a încheiat pentru Al Hilal", a spus Mirel Rădoi, potrivit Kooora.

  • Mirel Rădoi a jucat la Al Hilal în perioada 2009-2011. Formația din Arabia Saudită l-a cumpărat de la FCSB pentru 6 milioane de euro, iar ulterior l-a vândut la Al Ain (Emiratele Arabe Unite), pentru 4,2 milioane de euro.
  • Antrenată acum de argentinianul Ramon Diaz, Al Hilal a câștigat cinci dintre ultimele șase ediții de campionat din Arabia Saudită.

Pe primele trei poziții în Arabia Saudită se află Al Ittihad (56p), Al Nassr (53p) și Al Shabab (47p).

Al Tai, echipa lui Mirel Rădoi, are 28 de puncte, este neînvinsă de trei meciuri și ocupă locul 8, la 10 lungimi peste prima poziție retrogradabilă.

Clasamentul din Arabia Saudită

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!