Numit de curând pe banca lui Al-Okhdood, antrenorul român are parte de o perioadă intensă în Arabia Saudită. Echipa antrenată de român a dat piept cu deținătoarea titlului, Al-Ittihad, o grupare înțesată de vedete internaționale. Chiar dacă echipa sa a pierdut, tehnicianul a remarcat atitudinea combativă a jucătorilor, subliniind că obiectivul echipei de a se salva de la retrogradare rămâne unul realizabil.
„Sunt mândru de prestația jucătorilor din meciul cu Al-Ittihad, mai ales că echipa a fost foarte aproape de un rezultat de egalitate și de obținerea unui punct. Echipa va lupta până în ultima clipă pentru a-și îndeplini obiectivul de a rămâne în prima ligă. Am înfruntat campioana sezonului trecut, o formație care are jucători de cel mai înalt nivel, dar am reușit să îi blocăm pe parcursul întâlnirii, iar echipa va continua să muncească în acest mod în perioada următoare”, a spus Marius Șumudică la conferință.
Șumudică pariază pe jucătorii saudiți
În plus, Șumudică a dezvăluit care a fost strategia sa în momentul în care a alcătuit primul „11”. Conștient de resursele adversarului, românul a mizat pe ambiția fotbaliștilor locali, încercând să facă din aceștia nucleul dur al echipei.
„Am întâlnit un adversar cu opt străini în teren, în timp ce eu am jucat cu șapte fotbaliști saudiți. Voi continua pe această linie, sunt aici să le ofer șanse jucătorilor saudiți. Am cerut să transferăm jucători saudiți care să facă diferența, cu siguranță. Orașul Najran este absolut minunat”, a mai spus Marius Șumudică.