Mijlocașul ofensiv Saïmon Bouabré (19 ani) a fost vândut de AS Monaco la Neom SC pentru 10 milioane de euro, sumă la care se pot adăuga alte două milioane din bonusuri. Transferul a fost oficializat sâmbătă de nou-promovata din Arabia Saudită, care a investit masiv în transferurile din această vară.
Saïmon Bouabré (19 ani), de la AS Monaco la Neom SC pentru 10 milioane de euro
Văzut până de curând drept un campionat în care fotbaliștii din Europa merg doar spre finalul carierei, Arabia Saudită a început să schimbe trendul și să atragă inclusiv fotbaliști tineri. Este și cazul lui Saïmon Bouabré, care după doar 5 meciuri la prima echipă a lui AS Monaco (161 de minute jucate) s-a transferat la Neom SC.
Bouabré nu a reușit să impresioneze în puținele minute din Ligue 1, însă este descris de RMC Sport drept "unul dintre cele mai mari talente le generației sale din Franța". Jurnaliștii francezi explică și de ce au decis saudiții să investească în puștiul lui AS Monaco.
"Neom SC nu l-a ales întâmplător. Timp de câțiva ani, Saïmon Bouabré este considerat unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale din Franța. Născut pe 1 iunie 2006, la Saint-Etienne, Bouabré a început să învețe despre fotbal de la tatăl său, fost jucător amator, care i-a arătat clipuri cu Garrincha, Pelé, Diego Maradona sau Ronaldinho.
Fotbalistul născut în Coasta de Fildeș s-a alăturat academiei lui Monaco în 2021, la vârsta de 15 ani. S-a remarcat rapid la echipele de tineret prin calitățile sale de la finalizare, ușurința arătată în teren și precizia paselor.
Este un fotbalist versatil, capabil să joace ca playmaker, mijlocaș central sau chiar extremă stânga. Un pasionat de senzații tari, care încă de la o vârstă fragedă s-a mai ocupat cu BMX, dansuri hip-hop și baschet", scrie RMC Sport.
Bouabré este internațional francez U20, națională la care are 11 meciuri, un gol și trei pase decisive. A mai jucat pentru reprezentativele U16, U17, U18 și U19.
Cine este Neom SC, noua forță din Arabia Saudită
Neom SC a promovat în Saudi Pro League, la finalul sezonului trecut, după ce a câștigat la pas First Division League. Clubul a fost înființat sub denumirea Al-Suqoor Club, în 1956, jucând până de curând doar în ligile inferiore din fotbalul saudit.
În iunie 2023, Ministerul Sportului din Arabia Saudită a decis ca numele să fie schimbat în Neom Sports Club, iar finanțarea să fie asigurată de NEOM, un proiect grandios lansat de prințul moștenitor Mohammed bin Salman, în 2017, situat în nordul Mării Roșii, în Golful Aqaba.
Proiectul se va întindă pe 26.500 de kilometri pătrați și să cuprindă, printre alte facilități, un complex industrial modern (Oxagon), un aeroport (Neom Bay Airport), un port (Neom Bay), un resort turistic (Leyja), o stațiune de schi în deșert (Trojena), un hub global de comerț, un complex de lux pentru yahturi (Sindalah), o fermă agricolă (6.500 de hectare), un zgârie-nori subteran (Aquellum) și un oraș liniar (The Line) alimentat de un uriaș complex de energie regenerabilă (Enowa).
Acesta ar urma să aducă un plus de 48 de miliarde de dolari economiei Arabiei Saudite și să ofere peste 460.000 de locuri de muncă. Proiectul mai sponsorizează Mercedes-EQ Formula E Team, NEOM Beach Games și Asian Football Confederation și urmează să găzduiască Asian Winter Games în 2029.
Neom i-a adus pe Gaultier, Lacazette, Zeze și Benrahma
Pe banca tehnică a fost adus recent experimentatul antrenor Christophe Galtier (ex - Saint-Etienne, Lille, Nice, PSG, Al Duhail), iar în lot se găseau deja internaționalii saudiți Mustafa Malayekah, Mohammed Al-Breik, Abbas Al-Hassan, Salman Al-Faraj și Riyadh Sharahili, dar și stranierii Ahmed Hegazi (Egipt) și Alfa Semedo (Guinea-Bissau). Echipa joacă pe King Khalid Sport City Stadium din Tabuk (12.000 de locuri), dar urmează să se construiască NEOM Stadium (46.100 de locuri).
În această vară, Neom SC i-a transferat pe Nathan Zeze (Nantes / 20 milioane de euro), Marcin Bulka (Nice / 15 milioane de euro), Amadou Kone (Reims / 13.3 milioane de euro), Said Benrahma (Ol. Lyon / 12 milioane de euro), Abdulaziz Noor (Al Wehda / 5.8 milioaned e euro), Alaa Hejji (Al Wehda / 5.8 milioane de euro), Faris Abdi (Al Fayha / 3.4 milioane de euro), Thamer Al-Khaibri (Al Ettifaq / 2.9 milioane de euro), Nawaf Al-Janahi (Al Ettifaq / 1.15 milioane de euro), Ali Al-Asmari (Al Ahli / 1 milion de euro), Alexandre Lacazette (Ol. Lyon / gratis), Ahmed Abdu Jaber (Abha Club / gratis) și Osama Al-Khalaf (Al Orobah / împrumut expirat) și se anunță o nucă tare pentru cluburile consacrate din Saudi Pro League.