Până în iarna anului 2023, Saudi Pro League era un campionat urmărit doar la nivelul Orientului Mijlociu. Astăzi, această întrecere are parte de o mediatizare globală și Cristiano Ronaldo tocmai a făcut, încă o dată, o afirmație incredibilă despre acest campionat care crește cu viteza luminii.
Iar acum, în Saudi Pro League a promovat NEOM. Vorbim despre echipa orașului cu același nume. Proiectul urban al orașului a demarat în 2017, la ordinul prințului Mohammad bin Salman, omul care conduce Arabia Saudită cu o viziune spectaculoasă. Până în 2030, Neom, supranumit „Orașul Viitorului“ va deveni o destinație SF în Orientul Mijlociu.
Iar acum, pe lângă acest proiect urban spectaculos, crește și unul fotbalistic, de același nivel.
NEOM, lot de aproape 50 de milioane de euro
La capătul sezonului recent încheiat, în Saudi Pro League a promovat NEOM. Odată cu această performanță, „robinetul“ cu bani a fost deschis larg, dând naștere la noul El Dorado din fotbalul internațional. Pentru că, în acest moment, e „coadă“ la NEOM și foarte mulți jucători își doresc să ajungă la această formație care „tipărește“ bani.
În acest context, în decurs de doar câteva zile, la NEOM au ajuns nume importante din fotbalul european:
*Alexandre Lacazette (ultima dată la Lyon)
*Marcin Bulka (adus de la Nice)
*Amadou Koné (Adus de la Reims)
*Saïd Benrahma (Adus de la Lyon
Cu aceste transferuri, valoarea lotului a explodat! În acest moment, potrivit transfermarkt.com, NEOM are un lot cotat la aproape 50 de milioane de euro. Și, având în vedere că șefii clubului merg pe filiera franceză, antrenor a fost numit Christophe Galtier (foto sus, 58 de ani). Francezul a fost la Al-Duhail, în sezonul recent încheiat, după ce, în perioada 2022-2023, a pregătit PSG. Pe „Parc des Princes“, Galtier a cucerit titlul și Supercupa Franței.
Potrivit presei saudite, în următoarea perioadă, la NEOM vor fi făcute și alte mutări spectaculoase, în condițiile în care șefii clubului au primit foarte multe propuneri din partea unor impresari, dornici să aducă jucători la această formație pentru care banii nu reprezintă un obstacol.