O scenă petrecută la finalul partidei de pe "San Siro" a captat atenția presei din Italia. Protagonistul nu a fost marcatorul Calhanoglu, ci mijlocașul Nicolo Barella, autorul unui gest care a demonstrat că respectul este mai presus de rivalitate.
După fluierul final, Barella l-a căutat din priviri pe Edin Dzeko, fostul său coleg, acum atacant la echipa învinsă, Fiorentina.
Tribut pentru "Lebăda din Sarajevo"
Bosniacul, care a îmbrăcat tricoul "nerazzurrilor" între 2021 și 2023, traversează o perioadă complicată la Fiorentina. Văzându-l abătut după înfrângere, Barella s-a dus direct la el, l-a luat de braț și, practic, l-a "împins" pe Dzeko spre celebra galerie interistă, "Peluza Nord".
Suporterii din peluză au înțeles imediat intenția mijlocașului italian și l-au ovaționat minute în șir pe Dzeko, arătându-i că nu au uitat contribuția sa la succesele recente ale clubului (două Cupe, două Supercupe și o finală de Champions League).
Jurnaliștii italieni au preluat rapid momentul, titrând: "Barella face un gest neașteptat: toți rămân de piatră".
Gestul superb al lui Barella a fost preluat și de clubul Inter Milano, care a postat un mesaj pe rețelele de socializare dedicat fostului său atacant: "Interist o dată, interist pentru totdeauna".