Wesley Gasolina va juca două sezoane la Nacional Madeira

CD Nacional Madeira a anunțat transferul lui Wesley Gasolina, fosta speranță a fotbalului brazilian, despre care se credea că va fi "Noul Dani Alves". Sud-americanul a aterizat pe Cristiano Ronaldo International Airport din Madeira, a efectuat vizita medicală, a semnat un contract valabil două sezoane și s-a alăturat echipei antrenate de Joao Giao în cantonamentul desfășurat la Lousada, o localitate aflată la 50 de kilometri distanță de Porto. În sezonul trecut, Nacional a terminat pe locul al 14-lea în Primeira Liga și a fost eliminată în turul al treilea al Taca de Portugal (2-4 cu Sporting Braga). 

În cele două sezoane petrecute la Juventus (2019-2021), fundașul a jucat un singur meci pentru echipa de seniori în Coppa Italia și a bifat alte 13 partide pentru Juventus Next Gen, formația secundă a clubului, unde a fost coleg cu românul Radu Drăgușin (acum la Fiorentina), dar și cu Nicolo Fagioli (Fiorentina), Enzo Barrenechea (Benfica), Franco Israel (Torino) și Fabio Miretti (Juventus). 

A jucat în Brazilia, Italia și Elveția

Wesley David de Oliveira Andrade, cunoscut în fotbalul mondial ca Wesley Gasolina (26 de ani), este născut la Retirolandia (statul Bahia) și a fost junior la Flamengo, Hellas Verona și Juventus. La nivel de seniori a jucat pentru Hellas Verona (2019), Juventus U23 (2019-2021), Juventus (2020), FC Sion (2021-2022), Cruzeiro (2022-2024), Athletic Club Minas Gerais (2025-2026) și Avai FC (2026). 

Are selecții pentru Brazilia U15 și Brazilia U17 și în palmaresul său se găsesc Coppa Italia Serie C (2019-2020), Coppa Italia (2020-2021), Campeonato Brasileiro Serie B (2022), South American U15 Championship (2015), South American U17 Championship (2017) și locul al treilea la FIFA U17 World Cup (2017). Joacă ca fundaș dreapta și este cotat la 600.000 de euro. Porecla Gasolina se traduce prin Benzină și i-a fost dată datorită rapidității sale și a jocului dinamic practicat.