Vârful Emmanuel Ernest, care în trecut a evoluat în România pentru Rapid, FC Argeș, Ripensia Timișoara și Sporting Roșiori, a semnat cu Hamrun Spartans, campioana Maltei.
Clubul a anunțat transferul pe 14 iunie, iar înțelegerea a devenit oficială la 1 iulie. La prezentare, oficialii maltezi l-au descris drept un atacant „puternic și muncitor”, care va aduce un plus în ofensivă.
„Suntem încântați să anunțăm transferul internaționalului liberian Emmanuel Ernest. Prezența sa fizică, capacitatea de muncă și calitățile ofensive ne vor întări compartimentul de atac. Emmanuel, bine ai venit la Ħamrun!”, au transmis reprezentanții clubului.
Ernest a debutat direct în Conference League!
Debutul lui Ernest a venit imediat în preliminariile Conference League. Atacantul a intrat în minutul 79 al meciului cu NSI Runavík, trupă din Insulele Feroe, în locul lui Damir Ceter.