NEWS ALERT Fabulos, campionul mondial Romario revine pe gazon la 58 de ani! Va juca în liga secundă ”nu tot campionatul, ci câteva meciuri”

Romario america Campionatul Mondial din 1994 nationala Braziliei Romarinho Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 11:09
Data actualizarii: Miercuri 17 Aprilie 2024, 11:16

Fostul mare atacant, campion mondial cu naționala Braziliei în 1994, este în prezent senator.

Campionul mondial din 1994 cu Brazilia, Romario, va reveni pe teren la vârsta de 58 de ani, pentru a ajuta clubul pe care îl conduce, a anunţat marţi legendarul fotbalist, care s-a retras în urmă cu aproape 15 ani, relatează AFP.

"Nu voi evolua tot campionatul, dar voi juca câteva meciuri cu echipa inimii mele şi îmi voi îndeplini un ultim vis: să joc alături de fiul meu", a scris Romario pe contul său de Instagram.

El va îmbrăca tricoul echipei América din Rio de Janeiro, clubul pe care îl prezidează din ianuarie şi sub culorile căruia a jucat pentru scurt timp în 2009, în campionatul diviziei secunde a statului Rio de Janeiro (Campeonato Carioca Serie A2), care începe în luna mai şi se încheie în august, scrie news.ro.

Romario va juca la America alături de fiul său Romarinho

Câştigătoarea acestei competiţii va evolua în prima divizie a statului Rio de Janeiro la începutul anului 2025, unde concurează echipele de elită din Rio, precum Flamengo, Fluminense, Vasco da Gama şi Botafogo.

De când s-a retras din sport, după o lungă carieră la cluburi braziliene (Vasco da Gama, Fluminense, Flamengo) şi o perioadă în Europa (PSV Eindhoven, FC Barcelona, Valencia), Romario s-a implicat în politică şi este senator, ales în 2015 şi reales în 2022. 

La America, un club fondat în 1904 care traversează o gravă criză economică, Romario va juca alături de fiul său, atacantul Romarinho, care a semnat în martie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!