VIDEO FA Cup: Liverpool - Shrewsbury 4-1. Calificare pentru echipa lui Klopp, după ce a fost condusă

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 17:50
Data actualizarii: Duminica 09 Ianuarie 2022, 18:21

Liverpool s-a calificat în turul 4 din Cupa Angliei, după ce a învins Shrewsbury, pe teren propriu, scor 4-1.

Liverpool - Shrewsbury 4-1

Echipa din liga a treia a produs surpriza în minutul 27, când a deschis scorul prin Udoh, însă formația condusă de Jurgen Klopp a trecut în avantaj până la pauză. Puștiul Gordon (34'), după o combinație cu Bradley, și Fabinho (44'), din penalty, au înscris pentru Liverpool.

După pauză, Liverpool a mai înscris prin Roberto Firmino, care a reluat cu călcâiul în plasă, în minutul 78, iar Fabinho a reușit dubla în ultimul minut și a stabilit scorul final.


Minutul 90+4: Final! Liverpool - Shrewsbury 4-1

Minutul 90+3: GOL Liverpool! Fabinho reușește dubla și închide tabela.

Minutul 79: GOL Liverpool! Roberto Firmino primește în careul mic și trimite cu călcâiul în plasă

Minutul 46: Începe repriza secundă!

Minutul 45+1: Pauză! Liverpool - Shrewsbury 2-1.

Minutul 44: GOL Liverpool! Fabinho transformă un penalty, după un henț în careu al oaspeților.

Minutul 34: GOL Liverpool! Puștiul Kaide Gordon primește o pasă în careu de la Conor Bradley și restabilește egalitatea.

Minutul 27: GOL Shrewsbury! Ogbeta centrează perfect din flancul stâng, iar Bennet rămâne singur și înscrie din fața porții.

Minutul 1: Începe meciul!

Echipele de start:


Liverpool joacă pe teren propriu cu formația din a treia ligă engleză, Shrewsbury. „Cormoranii” vin după două meciuri consecutive fără victorie în campionat, înfrângerea cu Leicester și remiza cu Chelsea și au trei absențe importante în lot, pe Sadio Mane, Naby Keita și Mohamed Salah, care se evoluează la Cupa Africii.

De cealaltă parte, gruparea din League One are patru meciuri consecutive fără înfrângere în capionat și vine după o victorie obținută în ultima etapă. În ultimele trei meciuri, Shrewsbury nu a încasat niciun gol. 

Cele două s-au mai întâlnit în FA Cup și în sezonul trecut, în dublă manșă, în șaisprezecimile de finală, Liverpool s-a impus în retur, după ce turul s-a încheiat 2-2.  

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!