Atacul devastator pe care Israel și SUA au lansat asupra Iranului, începând cu 28 februarie, lovește, din păcate, și sportul. Acum, avem confirmarea acestei situații.
Dacă participarea perșilor la Cupa Mondială (11 iunie – 19 iulie) rămâne „în aer“, în condițiile în care naționala de fotbal ar trebui să joace, la Los Angeles și la Seattle, în schimb, continuarea parcursului într-o altă competiție de anvergură a căzut definitiv. Anunțul a fost făcut, în această seară, de presa locală.
Traktor-Sazi Tabriz renunță la optimile Champions League!
La câteva săptămâni după începerea războiului, Ministerul Sporturilor din Iran a luat o decizie radicală: interzicerea tuturor delegațiilor sportive de a merge în țările inamice. Pe lângă Israel și Statele Unite, vorbim și despre statele arabe din zona Golfului Persic. Pentru că, folosind bazele militare din aceste țări, israelienii și americanii atacă Iranul, zilnic.
Tocmai de aceea, în momentul în care Confederația Asiatică de Fotbal (AFC) a dus optimile Champions League Elite, la Jeddah (Arabia Saudită), soarta celor de la Traktor-Sazi Tabriz a fost pecetluită!
Ultima formație iraniană rămasă în această competiție ar trebui să se dueleze cu Shabab Al-Ahli (Emirate) pe 14 aprilie. Acest meci nu va avea loc însă, în proporție de 99%. Pentru că iranienii le-au interzis celor de la Traktor-Sazi să facă deplasarea în Arabia Saudită. Gruparea din Tabriz a trimis două solicitări către AFC prin care a cerut ca meciul cu Shabab Al-Ahli să fie mutat în altă țară.
Cum AFC a refuzat această cerere, în ambele cazuri, patronul celor de la Traktor-Sazi, Mohammad Reza Zonuzi, a anunțat: „Exclus să mergem în Arabia Saudită!“. Decizia retragerii iranienilor din Champions League Elitate a fost confirmată și de președintele federației, Mehdi Taj: „Din câte se pare, Traktor nu se va prezenta la meciul cu Shabab Al-Ahli“.
În urma acestei decizii, în mod cert, AFC va pedepsi Iranul. Aproape sigur, această țară va fi exclusă din următoarele două ediții ale Champions League Elite.