FCSB a avut 3-1 și a fost aproape de a tranșa calificarea după 90 de minute, dar moldovenii au egalat pe finalul partidei și au împins jocul spre cele două reprize de prelungiri. Acolo, Octavian Popescu a fost cel care a dat lovitura după un gol de senzație, marcat după ce a driblat trei adversari.
Valeriu Iftime, finanțatorul Botoșaniului, pune deja la cale următorul sezon, pe care l-ar putea ”ataca” fără doi jucători importanți. După Sebastian Mailat (28 de ani), și Zoran Mitrov (24 de ani) este foarte aproape de a schimba echipa.
Valeriu Iftime anunță: ”Sunt discuții avansate pentru Zoran”
Fost internațional de tineret, Mitrov, care evoluează pe postul de extremă dreaptă la FC Botoșani, este în ”discuții avansate” cu alt club, anunță Iftime, care crede că jucătorul său ar trebui să mai rămână sub comanda lui Marius Croitoru pentru o perioadă de timp.
„Sunt discuții avansate și pentru Zoran, deși el cred că trebuie să se mai întărească la noi”, a spus Iftime, pentru Sport.ro.
Zoran Mitrov este crescut de LPS Banatul, iar în 2019 a făcut pasul la UTA Arad și, mai apoi, la Sassuolo, unde a jucat timp de un an la nivel de juniori. Au urmat Ripensia Timișoara, FC Brașov și Petrolul, iar din 2024 este jucătorul Botoșaniului.
În acest sezon a fost printre cei mai eficienți jucători ai echipei lui Iftime, cu cinci goluri și șapte pase decisive în 40 de partide disputate în toate competițiile.