OFICIAL Infantino, anunțul momentului despre participarea Iranului la Mondiale: „În aceste condiții…“

Infantino, anunțul momentului despre participarea Iranului la Mondiale: „În aceste condiții…“ CM 2026

Președintele FIFA e doar un spectator îngrozit, în timp ce un război devastator face ravagii în Orientul Mijlociu cu zece săptămâni înainte de CM 2026 (11 iunie – 19 iulie).

Când s-au tras la sorți grupele pentru Mondialul din 2026, la Washington, pe 5 decembrie, președintele FIFA, Gianni Infantino (56 de ani), l-a chemat pe Donald Trump (79 de ani) pe scenă pentru un moment special.

În aplauzele publicului, președintele Statele Unite a primit premiul FIFA pentru… pace! La nici trei luni de la acest moment, Trump a atacat Iranul, alături de Israel, aruncând Orientul Mijlociu în brațele unui război devastator pentru care, deocamdată, nu se întrevede niciun sfârșit. 

Infantino a vizitat cantonamentul Iranului în Antalya

Probabil, văzând situația actuală a lumii, cu zece săptămâni înainte de startul turneului final, elvețianul Infantino regretă premiul pe care l-a „inventat“, practic, pentru Trump. Pentru că e total aiurea că o țară care urmează să găzduiască un Mondial să fie în război, când avem doar două luni și ceva până la sărbătoarea fotbalului mondial.

Mai mult decât atât, SUA, țara care a atacat Iranul trebuie să găzduiască meciurile perșilor, la Los Angeles și la Seattle! De aici, și speculațiile care s-au tot făcut privind o posibilă retragere a Iranului de la competiție.

Deocamdată însă, iranienii și-au strâns jucătorii, cu chiu, cu vai, i-au dus cu autocarul în Antalya (Turcia), unde au jucat două meciuri amicale, în cadrul unui cantonament. Prima partidă de verificare a fost pierdută cu Nigeria (1-2), dar ieri a venit succesul categoric cu Costa Rica (5-0).

Înainte de acest al doilea meci, președintele FIFA, Gianni Infantino, s-a prezentat în cantonamentul Iranului, făcând un gest formidabil de susținere pentru jucători și stafful tehnic. În cadrul vizitei sale, șeful fotbalului mondial a rostit și un discurs impresionant în fața lotului.

Am vrut să vin personal aici, ca să vă transmit că întreaga comunitate a fotbalului mondial e alături de voi. Cunosc situația și, la fel ca orice alt om, îmi dau seama cât de greu e, atunci când un părinte își pierde copilul (n.r. – aluzie la bombardarea școlii din Minab de către americani, unde peste 160 de fețite s-au prăpădit). În aceste condiții, fotbalul poate juca un rol pozitiv pentru toți oamenii din lume. Noi ne ocupăm cu fotbalul și ce putem face prin intermediul fotbalului e să aducem oamenii împreună. Sunt foarte bucuros că naționala de fotbal a Iranului susține acest cantonament. Și, așa cum am spus deja în mass-media, avem un singur plan pentru această echipă. Iranul s-a calificat pentru Cupa Mondială și va juca în competiție“, a fost primul fragment din discursul elvețianului de 56 de ani.

Gianni Infantino: „Sunt la dispoziția Iranului. Echipa națională aparține celor 90 de milioane de iranieni“

În continuarea mesajului său pentru selecționerul Amir Ghalenoei și elevii săi, șeful FIFA a subliniat cât de importantă e reprezentativa Iranului pentru populația țării, în aceste momente cumplite.

Ați transmis un mesaj foarte puternic către oamenii din Iran. Echipa națională le aparține. Sunt 90 de milioane de iranieni în țară și foarte mulți în afara țării. Toți sunt mândri de naționala lor. Aici, vorbim despre fotbal, nu despre politică. De acum până la începerea Mondialului, voi face tot ce pot, pentru a ajuta naționala Iranului. Dacă vreți să efectuați un cantonament și sunt probleme în afara țării, orice ar fi, mă voi ocupa. Tot ce aveți nevoie, luați legătura cu mine. Sunt la dispoziția voastră. Iar dacă aveți nevoie de ajutor, îl veți primi“, a încheiat Infantino.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!