Iranul șochează în cazul „trădătoarelor de țară“: „Asta au pățit!“

Iranul șochează în cazul „trădătoarelor de țară“: „Asta au pățit!“ Fotbal extern

În luna martie, naționala de fotbal feminin a țării a ajuns în atenția lumii pe durata Cupei Asiei. Din păcate, din motive nedorite.

Iranul e printre cele mai mediatizate țări din lume, în 2026. Dar s-a ajuns în această situație pentru că, de la începutul anului, au existat semne tot mai clare că Israelul încearcă să atragă Statele Unite într-un război împotriva regimului de la Teheran. 

Fix acest scenariu s-a și adeverit pe 28 februarie, iar această agresiune militară haotică a aruncat întreaga planetă, dar mai ales zona Golfului Persic, în brațele unui conflict catastrofal. Pentru stingerea căruia nu se găsesc soluții nici astăzi, la două luni și jumătate de la atacul lansat de Israel și SUA.

Naționala de fotbal feminin a Iranului, în prim-plan din motive nedorite

  • Iran echipa feminina x

Teoria președintelui federației iraniene: „Fetele n-au auzit imnul pe stadion!“

În primele zile de după declanșarea războiului, Iranul a ajuns în atenția lumii și dintr-un alt motiv. Unul legat de sport și destul de ciudat. Pentru că naționala de fotbal feminin a țării a început să joace la Cupa Asiei, competiție găzduită de Australia.

Aici, în prima partidă, Coreea de Sud – Iran (3-0), sportivele pregătite de Marziyeh Jafari au stat fără reacții, în momentul intonării imnului de stat. Refuzul lor de a cânta imnul a fost interpretat drept un protest la adresa regimului de la Teheran. În ianuarie, mii de iranieni au fost uciși în țară, în timpul protestelor stradale. 

După acest episod, în Iran a ieșit un scandal imens! Mai ales că țara se afla deja sub bombardamentele masive ale forțelor israeliene și americane. De aici și reacția televiziunii de stat, care le-a catalogat pe jucătoarele primei reprezentative drept „trădătoare de țară“.

Puse în fața acestei situații, dar și amenințate de oficialii echipei, aflați în Australia, iraniencele au cântat imnul național, la meciurile cu Australia (0-4) și cu Filipine (0-2). Degeaba însă! Sport.ro a dezvăluit aici ce s-a întâmplat cu naționala feminină, la scurt timp după revenirea în țară.

Acum, într-o încercare de a mai detensiona atmosfera din jurul acestei echipe, președintele Federației Iraniene de Fotbal, Mehdi Taj (foto, sus, 66 de ani), a venit cu o variantă șocantă. Acesta a făcut o legătură între cele întâmplate în Australia și ședința pe care urmează să o aibă cu șefii FIFA, la sfârșitul săptămânii, în privința participării Iranului, la CM 2026 (11 iunie – 19 iulie).

Imnul nostru național trebuie să fie intonat cu volumul dat la maxim, înaintea meciurilor din America. Nu cum s-a întâmplat în cazul naționalei feminine de fotbal, la Cupa Asiei din Australia. Voi nu știți, dar acolo, la primul nostru meci, imnul a fost intonat cu un volum atât de mic, încât fetele nici nu l-au auzit prea bine! De asta n-au cântat imnul la primul meci. Dar problema s-a remediat la meciurile doi și trei și, de aceea, fetele au cântat imnul în aceste partide“, a spus Mehdi Taj.

În cazul participării la CM 2026, Iranul va întâlni, pe rând, Noua Zeelandă (15 iunie), Belgia (21 iunie) și Egipt (26 iunie). Primele două partide vor avea loc, la Los Angeles, iar ultima, la Seattle.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!