Turneul final din Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic a adus în prim-plan mai mulți fotbaliști interesanți. Printre ei se numără și Djed Spence, fundaș care ar putea să plece de la Tottenham în actuala perioadă de mercato.
Inter, pe urmele lui Djed Spence
Anglia a ajuns până în faza semifinalelor la Campionatul Mondial. Din nefericire pentru iubitorii fotbalului din Marea Britanie, elevii lui Thomas Tuchel au fost eliminați de către Argentina, astfel că reprezentativa Albionului s-a mulțumit doar cu locul trei, după ce în finala mică s-a impus în fața Franței.
Dacă microbiștii aveau așteptări ridicate de la fotbaliști deja consacrați precum Harry Kane sau Jude Bellingham, au existat și jucători mai slab cotați care au impresionat. Printre ei se numără și Djed Spence, fundaș legitimat în prezent la Tottenham.
Jucătorul a fost folosit de către Thomas Tuchel în toate partidele disputate de Anglia la turneul final, iar evoluțiile sale au fost solide. În consecință, mai multe cluburi de pe continent sunt interesante de serviciile sale.
Tuttomercatoweb notează că Inter și AC Milan concurează pentru semnătura fotbalistului. Prețul cerut de Tottenham este de 40 de milioane de euro, astfel că Djed Spence are ultimul cuvânt de spus în privința transferului.






