Inter caută acum să se întărească, după un sezon de succes cu Cristian Chivu (45 de ani) pe banca tehnică. Echipa din Milano s-a impus atât în Serie A, câștigând Scudetto, cât și în Coppa Italia, după ce s-a impus în finala competiției transmisă în direct pe VOYO împotriva lui Lazio.
”Top target” pentru Interul lui Chivu în fereastra de mercato: ”E deschis transferului”
Unul dintre jucătorii pe care Inter a pus ochii în fereastra de transferuri este Djed Spence, fundașul lateral de la Tottenham care este cotat de site-urile de specialitate la 30 de milioane de euro.
Jurnalistul sportiv Fabrizio Romano, expert în transferuri, a scris că Inter negociază în continuare cu Spence și că este o ”țintă de top” în actuala perioadă de mercato.
Spurs ar fi gata să-i dea drumul lui Spence, doar că vrea mai mulți bani decât ar fi dispusă Inter să plătească pentru moment. Totuși, ”fotbalistul e deschis transferului”, mai scris Romano.
În Italia, Spence a mai evoluat la Genoa în sezonul 2023/24, când Spurs l-a cumpărat pe Radu Drăgușin de la clubul patronat acum de românul Dan Șucu și l-a trimis sub formă de împrumut pe jucătorul vizat acum de Inter.
- Djed Spence a mai fost legitimat la Middlesbrough, Fulham, Nottingham Forest, Stade Rennais și Leeds