Fostul atacant de la Dinamo a revenit pe Estadio Jose Alvalade, la meciul cu Tondela din campionat, scor 2-2, din runda 31 a campionatului din Portugalia.
Marius Niculae a fost întâmpinat de președintele lui Sporting, Frederico Nuno Faro Varandas, și a avut parte de o surpriză plăcută.
Marius Niculae, surpriză după ce a venit la Sporting
„Săgeata” a jucat la Sporting în perioada 2001 - 2005 și este unul dintre foștii jucători importanți ai formației din Portugalia.
Astfel că, Marius Niculae a fost întâmpinat cum se cuvine la Lisabona și primit un tricou al lui Sporting cu numărul „7” și cu numele său pe spate.
Formația de aflată pe poziția a treia în campionatul Portugaliei a postat o poză cu Marius Niculae și președintele clubului, ținând tricoul cu numele fostului atacant în mână.
„O prezență specială pe Alvalade: Marius Niculae. Bine ai revenit acasă”, a scris Sporting, pe Instagram.
Marius Niculae a petrecut patru ani la formația din Lisabona, pentru care a marcat 20 de goluri și a oferit opt pase decisive în 76 de meciuri.
„Săgeta” a fost transferat de portughezi de la Dinamo în schimbul sumei de 5,6 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Trasnfermarkt.com.